Secretele celebrei Whitney Houston, dezvăluite într-o carte biografică, scrisă de femeia care se presupune că i-ar fi fost iubită

Publicat: 25 04. 2019, 10:03

Cartea, intitulată „A Song for You: My Life With Whitney Houston”, va fi lansată în luna noiembrie, prin intermediul editurii americane Dutton. Aceasta reprezintă prima ocazie, după moartea lui Whitney Houston, în 2012, cu care Crawford vorbește despre viața ei și relația cu celebra artistă.

Natura legăturii dintre Houston și Crawford, care au fost apropiate începând din adolescență, a fost subiect al multor speculații. Două documentare despre viața cântăreței au sugerat că Houston a fost bisexuală și că a existat o relație romantică între cele două femei.

Una dintre producțiile care a confirmat zvonurile a fost „Whitney: Can I Be Me”, realizată de britanicul Nick Broomfield. În documentar, lansat în 2017, fostul bodyguard al lui Whitney Houston a declarat că Robyn Crawford a avut multe confruntări fizice cu fostul soț al artistei, rapperul Bobby Brown, care au fost legate de relația dintre cele două. Neînțelegerile au dus la eliminarea lui Crawford din cercul de apropiați ai cântăreței.

Admiratorii regretatei artiste americane se așteaptă ca noua carte să ofere alte revelații postume despre viața acesteia. În 2018, în documentarul „Whitney”, regizat de Kevin MacDonald, se spunea că Whitney Houston a fost abuzată de verișoara sa, Dee Dee Warwick, sora cântăreței Dionne Warwick, celebră în anii 1960. Mamele celor două femei au negat ulterior acuzațiile printr-un comunicat comun.

 

Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât și pentru scandalurile generate de dependența ei de droguri, a fost găsită decedată pe 11 februarie 2012, în cada unei camere de hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy. Autoritățile americane au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină și de o maladie cardiacă.

Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop și soul a anilor 1980 și 1990, vânzând aproximativ 200 de milioane de discuri și fiind supranumită „Vocea”. Ea s-a lansat și în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul „Bodyguard” (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei „I Will Always Love You” (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat șapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depășind la acest capitol chiar și trupa The Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, șase Grammy, două Emmy, 30 Billboard Music Awards și 22 American Music Awards.