Secretul longevității stă ascuns în fiecare dintre noi. Cum ne putem prelungi viața

Publicat: 06 11. 2014, 17:34

Beneficiile pe care le au asupra longevității stilul de viață echilibrat, dietele sănătoase și practicarea cu regularitate a exercițiilor fizice sunt deja cunoscute de cercetători.

Însă secretul longevității ar putea să se afle mai degrabă în interiorul minții decât în restul trupului, afirmă cercetătorii britanici.

Un studiu recent a descoperit faptul că persoanele de vârsta a treia care simt că au un scop în viață trăiesc, în medie, cu doi ani mai mult.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 9.050 de cetățeni britanici, cu o vârstă medie de 65 de ani.

Cercetătorii de la University College din Londra, în colaborare cu cercetătorii americani de la Universitatea Princeton și Stony Brook University, au analizat „factorii care determină fericirea” – sentimentul de deținere a controlului, cel de a avea un scop în viață și sentimentul de utilitate.

Pe parcursul acestui studiu, desfășurat pe durata a opt ani și jumătate, doar 9% dintre persoanele aflate în categoria voluntarilor cu cele mai ridicate scoruri în privința factorilor menționați au murit, în comparație cu procentul de 29% înregistrat în categoria persoanelor care au obținut cele mai mici scoruri.

După ce au fost luați în considerare și alți factori, precum fumatul și bolile existente, voluntarii cu cele mai mari scoruri au prezentat un risc cu 30% mai mic de a muri pe durata studiului. În medie, ei au trăit cu doi ani mai mult decât restul participanților.

Guvernul britanic a demarat în 2010 un program național de monitorizare a stării de fericire în rândul vârstnicilor, care măsoară nivelul de satisfacție și calitatea vieții pe întregul teritoriu al țării.