Șerban Huidu îi atacă pe foștii colegi de la KISS FM. „Una e să ai umor, (…) alta e să fii doar venal și la prima mână”

Publicat: 13 06. 2015, 12:17
Actualizat: 04 08. 2015, 18:11

Șerban Huidu i-a atacat dur pe doi dintre foștii lui colegi de breaslă. Mai exact, pe Sergiu Floroaia și pe Andrei Ciobanu, prezentatorii matinalului de la Radio Kiss FM.

Într-un articol publicat pe blogul personal, vedeta a povestit cum, în timpul unei petreceri recente, cei doi au prezentat pe scenă un moment care a provocat „huiduieli sănătoase”.

„Ieri am fost la petrecerea ICEE-Fest, făcută în colaborare cu Cat Music și având ca partener media KISS FM. S-au acordat premii pentru campanii online, erau acolo majoritatea agențiilor de publicitate și shop-urile de creație, plus oameni de media artiști etc”, a explicat Huidu.

„La un moment dat unii dintre prezentatorii petrecerii au fost Sergiu și Andrei, de la KISS FM. După ce s-au scremut să execute niște glume, cei doi oameni plini de umor au cântat live o piesă”, a adăugat el.

„Aș vrea s-o sugi odată / Linge-o pe lung, că-i lată / Nu tre” s-o iei pe toată / Hai suge-o cât ești beată”, este refrenul piesei care l-a înfuriat pe Șerban Huidu.

„Ce a ieșit? Niște huiduieli sănătoase, pentru că una e să ai umor, chiar dacă folosești cuvinte dure, alta e să fii doar venal și la prima mână, fără nicio urmă, subliniez: nicio urmă, de umor!”, a scris vedeta.

„Dedic această melodie celor reprezentanți de celebrul, la el la scara blocului, duo umoristic ce confundă mahalaua cu umorul. Și în special celei care i-a adus la radio și insistă cu ei: directorul de programe, Raluca Opreanu. Nu sunt un sfânt, am făcut multe lucruri în radio la limită, dar atunci când susține Paraziții cu piesa Jos cenzura, nu cred că ei se refereau la manifestări grețoase ca cea de mai sus. De multe ori în viață, prețiosul penis e mai vulgar decât neaoșa p**a!”, a conchis Șerban Huidu.