SEX MOBIL – 12 la sută dintre americance vorbesc la telefon în timp ce fac sex

Publicat: 14 05. 2012, 17:13
Actualizat: 29 05. 2012, 19:31

12% dintre femeile din SUA folosesc telefonul mobil în timpul sexului, arată un studiu realizat de ONG-ul Meredith Parents Network și citat de Daily Mail.

Cercetarea, realizată pe 1.041 de femei între 18 și 35 de ani, cu copii între 0 și 12 ani, arată că acestea sunt „obsedate de tehnologie”, Meredith Parents Network spunând că „nu există niciun moment în viața acestora în care să se despartă de tehnologie”.

Cu toate acestea, nu se știe dacă femeile folosesc telefonul în timpul sexului pentru a purta o conversație, a face poze, a vorbi pe messenger sau a da „Like”-uri sau comentarii pe Facebook, scrie Daily Mail.

Studiul a mai relevat că 21% dintre participante folosesc telefonul mobil când stau pe toaletă. În plus, 81% dintre mamele chestionate utilizează smartphone-ul pentru a face cumpărături, iar 72% se declară „frustrate” de schimbările operate de Facebook în ceea ce privește paginile de profil.

De altfel, deși 80% dintre femeile chestionate spun că utilizează Facebook-ul pe telefon, peste jumătate dintre acestea consideră că rețeaua de socializare reprezintă o pierdere de timp. În plus, se plâng că primesc „prea multe mesaje și reclame” de la companiile cărora le-au dat „Like”.

Daily Mail reamintește și de un alt studiu, al unei companii de telefonie mobilă, care spune că 15% dintre americani se opresc din a face sex pentru a vorbi la telefon.