Shaggy a fost nevoit să dezmintă zvonurile despre moartea sa

Publicat: 24 01. 2013, 14:53
Actualizat: 26 03. 2019, 15:15

Starul muzicii reggae Shaggy a fost nevoit să dezmintă zvonurile potrivit cărora ar fi fost ucis într-o bătaie într-un bar, apărute miercuri pe internet, informează contactmusic.com.

Potrivit acestor zvonuri, starul ar fi fost înjunghiat mortal într-o bătaie care a avut loc într-un bar, luni.

Pagina care îi este dedicată pe enciclopedia online Wikipedia a fost chiar actualizată pentru a menționa data decesului.

Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat miercuri: „Pot spune bucuros că (Shaggy) este în viață și se află în aceeași clădire în care mă aflu eu acum”.

Aceasta nu este prima dată când starul jamaican cade victimă acestui tip de farsă, astfel de zvonuri au mai circulat și în aprilie 2012.

Cunoscutul artist, deținător al unui premiu Grammy, a vândut peste 20 de milioane de albume în toată lumea. Născut în Jamaica, pe 22 octombrie 1968, Shaggy (Orville Richard Burrell) și-a început cariera artistică la începutul anilor ’90. A cunoscut celebritatea rapid, cu hitul „Oh Carolina”, pe care l-a lansat în 1993, în primul său album. La scurt timp, Shaggy a trecut la un nou nivel și, în 1995, a lansat albumul „Boombastic”, pentru care a primit un disc de platină (peste 1 milion de copii vândute) și care i-a adus totodată premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae în 1996. Următoarele albume l-au menținut în topurile muzicale. În 2000, Shaggy a lansat „Hot Shot”, album de pe care fac parte hituri precum „It Wasn’t Me” și „Angel”.

Shaggy a cântat și în România, în 2010.