SHARE LOCATION: Unde să te distrezi în timpul liber. Weekend cu FILME VECHI, produse HANDMADE și un concert DE NEUITAT

Publicat: 23 02. 2019, 15:53
Actualizat: 25 03. 2019, 19:14

Dichisar de Martie este târgul care îi adună sâmbătă și duminică de la 10:00 la 20:00 pe amatorii de handmade și design la Impact Hub, pe Splaiul Unirii. Cel mai mare târg de handmade și design din București se laudă cu participarea a peste 90 de creatori care se adună de 15 ani să își scoată la vânzare creațiile. Intrarea costă 10 lei, iar biletele pot fi cumpărate de la intrare.

Clasicii cinematografiei argentiniene au fost omagiați în această săptămână prin proiecția unor filme patrimoniu. Ultimele două proiecții sunt programate sâmbătă la Institutul Cervantes din București.

De la ora 17:00 rulează producția din 1986 „Hombre mirando al Sudeste”, în regia lui Eliseo Subiela, iar de la 19:00 va începe drama istorică „Juan Moreira”, un film din 1973, dedicat unei figuri mitice din istoria țării sud-americane. Accesul în sală se face pe baza unei solicitări de rezervare de loc trimisă la adresa institutului spaniol.

„Romeo și Julieta” de William Shakespeare vă așteaptă duminică, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Mic.  Piesa celebră conține toate elementele unui spectacol modern, cu o muzică și coregrafie originale, jucat cu pasiune și vervă de trupa tânără a Teatrului Mic, al cărei talent a fost confirmat odată cu poemul teatral rock „Deșteptarea primăverii”.

Acum, să aruncăm un ochi și în vestul țării. Tramvaiul Turistic, ce străbate Timișoara, circulă sâmbătă în acorduri de jazz. SLJazzing, inițiatori ai seratelor de Jazz în locații inedite, revine cu o nouă propunere pentru pasionații de muzică, iubitori de vintage sau pur și simplu pentru cuplurile de îndrăgostiți dornici de o experiență memorabilă. Cântarea începe la 19:00, la Muzeul de transport public Corneliu Miklosi.

Un concert mult așteptat de ieșeni este cel al trupei Trei Sud Est la Skin Music Lounge. De la orele 23:00, localul devine scena turneului lor, „Discoteca”. E promisă și o petrecere retro în care mașina timplului funcționează pe bază de nostalgie muzicală. Dar și pe piese mai recente.

Scrie-ne despre alte evenimente pe adresa: sharelocation@m.ro.

Foto: 3 SUD EST/ Facebook