Simptomele care ar trebui să ne trimită de urgență la ginecolog

Publicat: 09 08. 2016, 12:49
Actualizat: 01 10. 2018, 22:24

Hemoragia  poate apărea ca o tulburare în exces a menstruației care poate fi de cauză generală ( sindroame hemoragipare) sau poate fi determinată de anumite tulburări ovariene sau de afecțiuni ale uterului precum polipii, fibroamele intracavitare, hiperplazia de endometru. ‘În alte situații,  hemoragia poate să apară și în perioada dintre menstre, fiind frecvent cauzată de un dezechilibru hormonal, dar și de un fibrom uterin, avort, sarcină extrauterină, displazie  cervicală sau de alte afecțiuni mai grave precum neoplasmele de col uterin, de endometru sau tumori ovariene. La femeile aflate în perioada de preme­nopauză, cea mai frecventă cauză de sângerare vaginală anormală este reprezentată de ciclurile anovulatorii.  La femeile aflate în menopauză, cea mai frecventă cauză de sângerare poate fi atrofia endometrială (subțierea țesutului care găzduiește uterul), dar sângerarea poate fi dată și de existența  unui neoplasm uterin. De aceea, vizita la cabinet este obligatorie”, subliniază medicul ginecolog Alina Tudor pentru Gândul.

Leucoreea apare prin modificarea secreției vaginale normale, se poate remarca o creștere cantitativă, cât și prin schimbarea culorii și a mirosului, modificări ce pot fi însoțite și de prurit sau senzație de arsură la nivelul vaginului. „Apariția leucoreei se datorează unor factori infectioși (candida, gonococ, Chlamydia, tricomonas sau gardnerella vaginalis), dar poate fi produsă si de substanțe iritante precum cosmeticele, lubrefianții sau dezinfectanții. Netratate, unele din aceste infecții pot duce la apariția bolii inflamatorii pelvine și a infertilității. Tratamentul partenerului este necesar în majoritatea situațiiilor”, precizează  specialistul pentru Gândul.

Durerea pelvină este un simptom comun mai multor afecțiuni, cum ar fi boala inflamatorie pelvină, endometrioza, fibroamele uterine „Durerea intensă, cu debut brusc, poate fi datorată unui avort în curs de efectuare sau unei sarcini extrauterine, torsiunilor anexiale, rupturii unui chist ovarian sau pelviperitonitei. Durerea pelvină ușoară, cu debut insidios, dar care persistă pentru mai mult timp, poate fi expresia unei infecții incomplet tratate sau a unei leziuni organice”, precizează medicul Alina Tudor, de la clinica Medlife, pentru Gândul.

Aceste trei semne și simptome majore pot fi însoțite și de altele mai puțin specifice afecțiunilor ginecologice, dar foarte importante precum febra, tulburările digestive sau tulburările urinare.