Strigătul de disperare al unei femei infectate cu HIV care a făcut sex cu mai mulți minori: Dacă sunt eliberată din închisoare o să-i îmbolnăvesc și pe alții

Publicat: 23 07. 2019, 14:00

Rory Francis, 35 de ani, s-a născut băiat, dar a decis să devină femeie atunci când a ajuns la vârsta majoratului. Acum, ea se identifică cu numele Laken McKay. În 2005, femeia a fost diagnosticată cu HIV și a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru că a întreținut relații intime cu minori, scrie Daily Mail.

Anul trecut, Rory a trimis o scrioare presei în care mărturisea că nu își dorește să fie lăsată în libertate și că reprezintă un pericol pentru societate.

„Le-am spus că dacă o să mă lase liberă o să revin la prostituție și o să dau și altora HIV-ul”, a spus femeia.

În septembrie 2019 femeia va fi eliberată. Atunci când va ieși din închisoare, aceasta nu va avea voie să se apropie de școli, parcuri sau piscine sau să contacteze vreuna din victimele sale care au sub 16 ani. Nu avea voie să consume alcool sau droguri, iar dacă va dori să se angajeze, va avea nevoie de o permisie.

Foto: Facebook