STUDIU. La ce riscuri te poți expune dacă îți pui unghii false

Publicat: 07 03. 2013, 12:41
Actualizat: 29 07. 2014, 20:24

Amatoarele de unghii false ar trebui să știe că acest ritual de înfrumusețare le pune sănătatea în pericol. Avertismentul vine din partea dermatologilor, care atrag atenția că aplicarea gelului pe unghii predispune la apariția cancerului de piele.

Oamenii de știință de la Școala de Medicină din cadrul Universității New York, coordonați de dr. Chris Adigun, specialist în dermatologie, spun că unghiile false reprezintă pe termen lung un risc pentru sănătate, notează Daily Mail.

„Femeile care își pun unghii false din gel ar trebui să ia în considerare faptul că se expun cancerului de piele”, a declarat dr. Adigun. Specialistul menționează că lampa utilizată pentru a usca gelul care se aplică pe unghii este cea care crește riscul de cancer de piele, deoarece acest dispozitiv emite raze ultraviolete.

Unghiile false distrug unghiile naturale

Mai mult, unghiile false distrug celulele de cheratină. „Fie că este vorba de acril, fie că este vorba de gel, ambele substanțe distrug cimentul intercelular care leagă între ele cheratinocitele, celulele unghiei. O altă problemă a unghiei false este aceea că distruge zona vie de unde se hrănește unghia naturală, mai exact acea parte de unghie de sub cuticule”, spune prof. dr. Anca Zbranca.

Deși substanțele respective nu permit unghiei să respire, aceasta nu are de suferit, deoarece unghia este ca și firul de păr, iar singurul loc de unde își extrage substanțele hrănitoare sunt de la rădăcină.

Specialiștii atrag atenția că persoanele care fac abuz de această cosmetizare se pot trezi cu unghii foarte subțiri, care se exfoliază și a căror culoare este una gălbuie. Pentru refacerea stratului distrus, femeile trebuie să recurgă la tratamente care pot dura luni întregi, în funcție de perioada în care au avut unghii false.

„Din păcate, odată distrusă substanța care asigura coeziunea dintre celulele de cheratină, pacientele trebuie să apeleze la tratamente bazate pe lacuri sau lipiciuri, care acoperă unghia distrusă. Acestea nu refac stratul distrus, ci doar ne ajută să nu ne agățăm unghiile, care sunt bineînțeles exfoliate”, subliniază prof. Zbranca. Specialistul mai precizează că unghia naturală își revine abia după trei luni, timp în care persoana în cauză ar trebui să ia medicamente de stimulare a creșterii rapide a unei unghii sănătoase.