Succes pentru Cristian Mungiu la gala National Society of Film Critics din SUA cu lungmetrajul „Bacalaureat”

Publicat: 07 01. 2018, 18:40

La aceeași categorie de premii, care au fost decernate sâmbătă seară, au mai fost nominalizate lungmetrajele „Faces Places”, de Agnes Varda, și „BPM (Beats Per Minute)”, de Robin Campillo.

„Bacalaureat” spune povestea lui Romeo Aldea, medic într-un oraș mic din Transilvania, care depune toate eforturile pentru ca fiica sa, Eliza, să fie acceptată la o universitate britanică. Pentru îndeplinirea condițiilor de acceptare îi lipsește doar un mic pas, care nu ar trebui să îi pună probleme: să ia bacalaureatul. Totul se complică în momentul în care, în drum spre școală, Eliza este agresată. Cu toate că nu i se întâmplă nimic extrem de grav, năpădit de teama că fiica lui ar putea eșua la examen și că diploma de bacalaureat nu va fi trimisă la timp, tatăl fetei începe să acționeze uitând, totuși, că în acest mod încalcă toate principiile pe care i le-a insuflat fiicei lui.

Pentru acest lungmetraj, Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la ediția din 2016 a Festivalului de Film de la Cannes.

La gala NSFC de sâmbătă seară, lungmetrajul regizoarei Greta Gerwig „Lady Bird” a primit premiul pentru cel mai bun film al anului, în timp ce starul peliculei „Get Out” Daniel Kaluuya și Sally Hawkins, din „The Shape of Water”, au primit trofeele pentru interpretare. Willem Dafoe („The Florida Project”) și Laurie Metcalf („Lady Bird”) au primit premiile pentru cele mai bune roluri secundare.

De asemenea, Gerwig a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor și pe cel pentru cel mai bun scenariu, tot pentru filmul „Lady Bird”.

Înființată în 1966, la New York, The National Society of Film Critics (NSFC) este una dintre cele mai prestigioase organizații de critici de film din SUA, având aproximativ 60 de membri, jurnaliști de la cele mai mari publicații americane. Gala anuală organizată de NSFC este unul dintre evenimentele de vârf din sezonul marilor premii de la Hollywood. Printre filmele premiate recent de asociație se numără „Moonlight” (trei premii Oscar în 2017), „Spotlight”(două premii Oscar în 2016), „Goodbye to Language” (marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes) și „Inside Llewyn Davis” (nominalizat la premiile Oscar și Globul de Aur).

Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu a câștigat trofeul Palme d’Or de la Cannes în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a țării noastre. Cineastul român a revenit pe Croazetă în 2009, cu antologia de scurtmetraje „Amintiri din Epoca de Aur”, care a rulat în secțiunea Un Certain Regard. În 2012, filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obținut de Mungiu, și premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actrițelor Cristina Flutur și Cosmina Stratan.