Suma record primită de Barack și Michelle Obama pentru a-și publica memoriile

Publicat: 15 03. 2017, 12:18
Actualizat: 18 08. 2017, 08:04

Editura Fayard, parte a grupului Hachette, a anunțat, printr-un comunicat de presă, obținerea drepturilor de traducere și publicare a celor două volume de memorii. Tot la Fayard au apărut, în traducere, și memoriile altor personalități politice: Hillary Clinton, Nelson Mandela sau Henry Kissinger.

În Statele Unite, Michelle și Barak Obama au semnat un contract în valoare totală de 60 de milioane de dolari cu grupul editorial Penguin Random House pentru a-și publica volumele de memorii.

Barack Obama a mai publicat două cărți, tot la Penguin Random House: „Dreams from My Father” (1995) și „The Audacity of Hope” (2006), fiecare vânzându-se în peste 3 milioane de exemplare, doar în Statele Unite.

În 2010, Barack Obama a publicat și o carte pentru copii, „Of Thee I Sing, A Letter to My Daughters”, în care aduce un omagiu unor figuri ilustre ale istoriei americane.

La rândul său, Michelle Obama a publicat și ea o carte despre grădinărit și alimentație, „American Grown”, în 2012.

Dacă estimarea valorii contractelor semnate de soții Obama în Statele Unite este corectă, atunci aceștia îi vor depăși pe George W. Bush și Bill Clinton, care au încasat, pentru volumele autobiografice, 10, respectiv 15 milioane de dolari.

Drepturile de autor pentriu cărțile încă nescrise ale soților Obama au fost vândute și în Noua Zeelandă, Brazilia, Germania, Argentina.