Sunt gemeni, deși s-au născut la trei ani distanță. „Nimeni nu crede că au fost concepuți în același timp”

Publicat: 13 09. 2013, 13:09
Actualizat: 30 07. 2014, 02:00

Charlie și Georgiana Norman sunt gemeni, deși s-au născut la aproape trei ani distanță. Daily Mail scrie că cei doi copii au fost „concepuți” în același timp, dar au venit pe lume la ani distanță.

Cum este posibil un astfel de miracol? Richard Norman, în vârstă de 33 de ani, tatăl celor doi copii, a fost diagnosticat în 2007 cu cancer testicular. În acel moment bărbatul a decis să dea o probă de spermă, care a fost înghețată. Doi ani mai târziu, acesta, împreună cu soția, a decis să apeleze la fertilizarea in vitro pentru a deveni părinți, ținând cont de faptul că bărbatul urma în continuare tratament pentru boala cu care fusese diagnosticat.

Cuplu a apelat la serviciile unei clinici de specialitate din Nottingham pentru a deveni părinți. Pentru a le îndeplini acest vis, medicii au apelat la sperma înghețată și au creat 5 embrioni. Unul a fost „plantat” în uterul femeii, iar ceilalți 4 au fost înghețați.

Astfel, în mai 2010 s-a născut Charlie.  Între timp, Richard Norman a reușit să câștige lupta cu cancerul, după ce timp de trei ani a urmat tratamentul adecvat, dar a apelat și la operația de îndepărtare a testiculelor, mai scrie Daily Mail.

La începutul anului 2012 cuplul a decis din nou că își doresc să devină părinți și au apelat la embrionii înghețați. Astfel, a venit pe lume Georgiana, care s-a născut în noiembrie 2012.

„Copiii mei sunt gemeni pentru că au fost concepuți în același timp chiar dacă s-au născut la aproape 3 ani distanță. Erau identici la naștere. Nimeni nu crede că au fost concepuți în același timp” a declarat mama copiilor.