Sute de brazilieni au stat patru zile la coadă pentru a cumpăra bilete la un concert Lady Gaga

Publicat: 18 08. 2012, 11:41
Actualizat: 18 08. 2012, 11:41

Echipați cu scaune sau stând direct pe jos, dar înarmați în primul rând cu răbdare, sute de fani ai starului pop Lady Gaga au stat patru zile la coadă pentru a-și cumpăra bilet la concertul pe care artista îl va susține în noiembrie la Rio, transmite AFP.

Biletele au început să fie puse în vânzare vineri dimineață la Citybank Hall, în cartierul Barra da Tijuca (zona vestică), însă tinerii s-au așezat la coadă încă de luni, relatează site-ul G1 al Globo.

„Mi-am luat periuța de dinți și haine de schimb pentru că știam că voi sta aici încă de luni”, a spus o tânără.

Lady Gaga, devenită la sfârșitul lunii mai prima persoană care a depășit pragul de 25 de milioane de abonați pe Twitter, va susține un concert într-un parc din Rio și, două zile mai târziu, un alt spectacol pe un stadion din Sao Paulo.

Un număr de 90.000 de bilete au fost puse la vânzare la prețuri cuprinse între 90 și 375 de dolari (studenții beneficiază de o reducere de 50%).

Pentru a evita tumultul și confuzia la deschiderea caselor de bilete, o studentă, Larissa Mamed, a făcut lista persoanelor din fața sa: ‘Sunt 190 de nume, însă nu este nicio problemă. Facem totul pentru ca fiecare să cumpere un bilet și să-și realizeze visul’, a explicat ea.