Tamara Buciuceanu Botez a fost decorată cu cea mai înaltă distincție a statului român

Publicat: 23 06. 2014, 14:45
Actualizat: 26 03. 2019, 08:49

Decorația acordată actriței Tamara Buciuceanu-Botez reprezintă cea mai înaltă distincție a statului român.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler Tamarei Buciuceanu-Botez, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea, dăruirea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii, Kelemen Hunor.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1928. Între 1948 și 1951 a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă, în anul IV, s-a transferat la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Ion Bălțăteanu (asistentă Sorana Coroamă). A absolvit facultatea în 1952.

Tamara Buciuceanu, supranumită „doamna comediei românești”, este una dintre figurile legendare ale teatrului de gen. A jucat și în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale Capitalei, precum Teatrul Giulești, Teatrul Bulandra, Teatrul Național, Teatrul de Comedie. De asemenea, a interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret”. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu.

De asemenea, Tamara Buciuceanu a avut o cariera impresionantă în televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.

TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu”, ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

Totodată, în 2013, a fost lansat volumul „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei”, de Bogdana Darie.