Țara în care McDonald’s nu mai vinde nuggets și porții mari de cartofi prăjiți

Publicat: 17 01. 2015, 19:19

Scăderea s-a datorat, printre altele, faptului că McDonald’s a trebuit să raționalizeze porțiile de cartofi prăjiți, ca urmare a unei greve în sistemul naval ce nu a permis aducerea materiei prime necesară.

Compania a renunțat să mai vândă porții medii și mari de cartofi prăjiți. În urma unor clipuri video difuzate de mai multe televiziuni, care ilustrau ideea că anumite produse ar fi expirate, McDonald’s a retras de la comercializare și chiftelele de pui (nuggets), potrivit Business Magazin.

Numărul clienților a scăzut cu 14% în ultima lună a anului, în vreme ce valoarea medie a cumpărăturilor a scăzut cu 8%, notează Bloomberg.

„În ciuda numeroaselor măsuri pe care le-am luat pentru a minimaliza efectele grevei, înlocuirea anumitor produse ne-a afectat vânzările în decembrie”, au declarat reprezentanții lanțului de restaurante.

Imaginea McDonald’s în Japonia a fost afectată în 2014 de mai multe scandaluri și plângeri înaintate de clienți, care au declarat că au găsit bucăți de plastic în nuggets și înghețată, precum și un dinte de om într-o pungă de cartofi prăjiți.

McDonald”s Corp., cel mai mare lanț de restaurante la nivel mondial, a anunțat, în urmă cu o lună, cea mai abruptă scădere a vânzărilor din istoria recentă.