The Rolling Stones, din nou pe scenă, după operația suferită de Mick Jagger

Publicat: 21 06. 2019, 14:19

Pe 30 martie, trupa The Rolling Stones anunța că va amâna toate concertele incluse într-un turneu nord-american, programat în perioada 20 aprilie – 29 iunie, pentru a-i permite lui Mick Jagger să urmeze un tratament medical.

La începutul lunii aprilie, Mick Jagger a fost supus unei intervenții pe cord, pentru înlocuirea valvei aortice. Intervenția de implantare valvulară aortică transcateter (TAVI/TAVR) a avut loc la Spitalul Presbiterian din New York și a fost necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficiență cardiacă și chiar la deces în urma unui infarct. Procedura presupunea, până nu de mult, operarea extensivă pe cord deschis, dar, în prezent, este minim invazivă și permite recuperarea într-un timp scurt.

Lucru care s-a și întâmplat. Concertul de vineri seară, programat la Soldier Field din Chicago, va deschide o serie de 17 show-uri ce este parte a turneului „No Filter” și care se va încheia pe 31 august, în Miami. Cel de-al doilea concert va avea loc marți, în același loc.

The Rolling Stones este o trupă rock înființată în Londra, în 1962. Trupa este formată, în prezent, din solistul Mick Jagger, chitaristul Keith Richards, basistul/chitaristul Ronnie Wood și bateristul Charlie Watts. Formația a vândut peste 250 de milioane de discuri la nivel mondial, a fost inclusă în Rock’n’Roll Hall of Fame în anul 1989 și a fost plasată de revista americană Rolling Stone pe locul al patrulea în Top 100 al celor mai mari artiști din toate timpurile.