Trambulinele pentru sărituri cu schiurile de la Râșnov, în topul celor mai frumoase din lume

Publicat: 28 08. 2013, 20:08
Actualizat: 08 08. 2019, 23:58

Baza de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării de la Râșnov a fost inclusă recent într-un album al celor mai frumoase 45 de rampe de acest fel din întreaga lume.

Editat de Federația Internațională de Schi, volumul conține fotografii, date tehnice, dar și informații în limba engleză, franceză, germană și rusă despre competițiile sportive și recordurile stabilite pe fiecare dintre aceste trambuline, relatează presa locală.

Spre exemplu, la Râșnov, recordul a fost stabilit de Anze Lanisek din Slovenia, în anul 2012, pe trambulina de K 90, care a reușit o săritură de 100,5 metri.

„Apariția în acest catalog, alături de alte baze sportive de renume din întreaga lume ne onorează și ne certifică faptul că la Râșnov dispunem de o infrastructură modernă și apreciată, astfel că putem derula competiții de talie mondială fără nici un fel de probleme”, a declarat primarul Adrian Veștea.

„Acest top a fost făcut în urma concluziilor pe care reprezentanții FIS le-au avut atât de la participanți, cât și de la oficialii care au participat la diferite concursuri de sărituri cu schiurile. Pentru prima dată în România avem o astfel de bază, un astfel de complex de trambuline, care este unic în Sud-Estul Europei”, a adăugat acesta.

Cele patru trambuline de la Râșnov, de K15, K35, K64 și K90 metri sunt funcționale pe întreaga durată a anului datorită instalației de producerii a zăpezii artificiale și a suprafeței sintetice speciale pentru sezonul cald.