Trăsătura comună a tuturor optimiștilor, dezvăluită. Un studiu cu o concluzie surprinzătoare

Publicat: 03 08. 2015, 20:28

Cei care ajung mai târziu decât era prevăzut la diferite acțiuni sunt, în general, mai optimiști și din această cauză își supraestimează capacitatea de a duce la îndeplinire obligațiile într-un anumit interval de timp. Această atitudine îi ajută să facă mai multe lucruri simultan și poate avea unele avantaje pe termen lung, dar poate avea și urmări imediate nedorite pentru oamenii care ‘nu pot aprecia corect durata’ unor activități.

Există studii științifice care au arătat că ‘lipsa de punctualitate este înnăscută și că această problemă ar putea fi adânc încrustată în lobii creierului’, afirmă Diana DeLonzor, menționând însă că se pot face eforturi pentru corectarea acestei trăsături.

Specialiști de la Universitatea San Diego din SUA au observat o legătură între nepunctualitate și personalitățile de tip B, adică acelea care au tendința de a privi lucrurile în general, fără a da prea mare atenție detaliilor, și pentru care viitorul apare ca o ofertă plină de posibilități. Este o tendință cu efecte pozitive în planul sănătății fizice și mentale, dar care trebuie ponderată mai ales în țări precum Germania sau SUA, în care lipsa de punctualitate este considerată o dovadă de impolitețe sau ca o încălcare a eticii muncii, amintește autoarea cărții ‘Never Be Late Again’, scrie Agerpres.