Trupa The Rolling Stones va susține un „concert-surpriză”, la Paris

Publicat: 25 10. 2012, 12:17
Actualizat: 29 03. 2019, 04:18

Trupa The Rolling Stones va susține joi seară „un scurt concert-surpriză” la Paris, a anunțat legendarul grup britanic pe contul său de Twitter, informează AFP.

„The Rolling Stone va susține un scurt concert pentru «un tur de încălzire», diseară, joi, la Paris”, au declarat muzicienii britanici.

Potrivit cotidianului Le Parisien, concertul va avea loc la Trabendo, o mică sală pariziană de 700 de locuri.

Anunțul postul pe contul de Twitter al trupei precizează că „350 de bilete sunt puse în vânzare la Virgin megastore de pe Champs Elysées, la prânz, la prețul de 15 euro” și că „fiecare bilet va fi nominal”.

The Rolling Stones va susține și un concert privat, pentru un fond de investiții, luni, la Paris, la teatrul Mogador.

Trupa britanică The Rolling Stones a anunțat, săptămâna trecută, că urmează să susțină două concerte la Londra și alte două la New York, în noiembrie și decembrie, pentru a celebra 50 de ani de carieră. Biletele s-au vândut în doar câteva minute, dar mulți dintre fanii trupei, ca și numeroși critici muzicali, au protestat față de prețul biletelor de la cele patru concerte, întrucât unele dintre ele depășesc suma de 500 de euro.

The Rolling Stones s-a format la Londra, în 1962, și este una dintre cele mai renumite trupe rock din lume. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă și a susținut mii de concerte cu casa închisă.

În 2007, formația The Rolling Stones a concertat și în România, la București.