Tunelul în care Vlad Țepeș ar fi fost ținut prizonier în copilărie va putea fi vizitat

Publicat: 27 12. 2014, 13:35

Tunelul secret și cele două carcere subterane ale Castelului Tokat, unde se crede că Vlad Țepeș ar fi fost ținut prizonier în copilărie, ar putea deveni o nouă atracție turistică în Turcia.

Mai multe echipe de arheologi și muncitori lucrează deja la amenajarea respectivelor spații pentru ca publicul să le poată vizita, scrie Hurriyet Daily News.

„Castelul are un mare potențial turistic”, a declarat Abdurrahman Akyüz. „Un asemenea castel este foarte rar în orice oraș din Turcia (…) A fost folosit ca închisoare în perioada otomană și multe persoane importante din istorie au fost ținute aici”, a adăugat acesta.

Arheologii turci au descoperit în luna octombrie un tunel secret și două carcere subterane în Castelul Tokat din nordul Turciei, unde se crede că Vlad Țepeș ar fi fost ținut prizonier în copilărie. Descoperirea a fost realizată în cadrul unui program de restaurare în 10 săptămâni a mai multor părți ale castelului.

Vlad Țepeș, prințul valah cunoscut sub numele de Vlad al III-lea, a fost ținut captiv în Castelul Tokat de otomani, alături de fratele lui mai mic Radu, în 1442. A fost eliberat după ce tatăl și un alt frate al lui au fost uciși și, ulterior, a adoptat practica trasului în țeapă a dușmanilor săi.