Ultimele cuvinte ale lui Hitler, dezvăluite de fostul său pilot. „Știu că mâine mă vor BLESTEMA milioane de oameni”. La 40 de ani, Fuhrer-ul i-a făcut cadou o limuzină / Hans Baur: M-am oferit să-l salvez, să-l duc în Argentina

Publicat: 04 04. 2019, 10:39

Jurnalul locotenentului-general Hans Baur, unul dintre oamenii apropiați ai lui Hitler, oferă o incursiune fabuloasă în viața celor doi, scrie dailystar.co.uk.

Hitler a fost cavaler de onoare la nunta lui Baur și i-a cumpărat acestuia o mașină nouă, cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani.

Memoriile relansate ale lui Baur, denumite „Am fost pilotul lui Hitler”, includ o conversație emoțională între el și Baur, desfășurată în momentul în care Fuhrer-ul a realizat că a pierdut războiul.

Potrivit pilotului, Hitler i-ar fi zis „Astăzi îi pun capăt”, cu puțin timp înainte de a se sinucide alături de Eva Braun, în buncărul din „măruntaiele” Berlinului.

Decesul lui Hitler, în data de 30 aprilie 1945, a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, iar naziștii s-au predat.

„Hitler a venit la mine și mi-a luat mâinile în ale lui”, și-a amintit Baur. „Baur, vreau să îmi iau la revedere de la tine”, a spus Hitler. „A venit timpul. Generalii mei m-au trădat, soldații mei nu mai vor să meargă mai departe și nici eu nu mai pot merge mai departe”.

Baur, care a murit în 1993, la vârsta de 96 de ani, a spus că a încercat să-l convingă pe liderul nazist să fugă cu un avion, pe care l-ar fi pilotat el însuși. „L-aș fi putut duce în Japonia sau Argentina sau la unul dintre șeici, care erau prieteni cu el, din cauza atitudinii sale față de evrei”.

Hitler i-a răspuns: „Războiul se va termina odată cu căderea Berlinului și eu stau în picioare sau cad alături de Berlin”.

„Un bărbat trebuie să își asume consecințele – și de aceea o să-i pun capăt. Știu că mâine mă vor blestema milioane de oameni – asta este soarta”, a mai spus Hitler.

Mai mult, Hitler i-a zis lui Baur că se teme de soldații ruși, care ar folosi gaze iritante pentru a-l scoate din buncăr.

„În orice caz, nu rămân… îmi închei azi socotelile”, a declarat Hitler.

Liderul nazist i-ar fi oferit lui Baur un tablou prețios, în schimbul celor 12 ani petrecuți alături de el. Baur – care a fost pilot german și în Primul Război Mondial – a încercat să scape din buncăr, dar a fost împușcat în picior (care ulterior i-a fost amputat).

A fost închis timp de zece ani într-o închisoare sovietică, unde autoritățile l-au torturat pentru a divulga informații despre Hitler.

În ciuda legăturii sale strânse cu Hitler, Baur a susținut mereu că nu a fost implicat în politica diabolică a naziștilor, deoarece era „pilot, nu politician”.

În unele imagini, acesta se află alături de lideri naziști marcanți, deci afirmațiile sale privind responsabilitatea ar putea fi puse la îndoială. Prima ediție a memoriilor lui Baur, intitulată „Am zburat alături de cel mai puternic om din lume”, au fost publicate prima oară în 1956.