Un bărbat a DECONTAMINAT singur un lac întreg. Soluția ingenioasă găsită VIDEO

Publicat: 28 03. 2019, 11:40

Tânărul din Japonia s-a hotărât să rezolve singur una dintre cele mai mari probleme ale lumi – gradul foarte mare al poluării și contaminării apelor.

Ceea ce l-a determinat să ia această inițiativă a fost contaminarea excesivă a lacului din împrejurimile locului unde a copilărit. Astfel, Marino Morikawa din Peru a decis să ia o pauză de la studii și să creeze o soluție cu ajutorul căreia să poată decontamina apa pe suprafețe mari.

El a reușit să creeze o soluție naturală (organică), chiar comestibilă, care, odată ce a fost turnată în apă, atrage particulele contaminate și le ridică la suprafața. Astfel, după un proces de circa 15 minute, se poate observa cum apa devine clară, iar toate rezidurile se adună doar la suprafața apei.

Ulterior, după ce a observat că soluția obținută funcționează, a utilizat-o pentru a curăța întreg lacul de reziduri folosind și biofiltre, fapt care i-a reușit în decursul a câteva luni.

Datorită inițiativei lui, lacul a devenit din nou un habitat natural pentru păsări și nu numai, dar și un loc de agregement pentru oameni.

Doctorandul a mărtursit că soluția creată de el se bazează pe nanotehnologie, dar și faptul că este o tehnologie scumpă, care are nevoie de investiții mari pentru a putea fi utilizată pe scară largă. Însă este hotărât să curețe și cel mai mare lac din Peru, alături de alți colegi din domeniu și să obțină investiții majore.

Foto: Facebook Marino Morikawa