Un pensionar italian va păstra un tablou de Paul Gauguin, cumpărat de la un hoț în anul 1970

Publicat: 14 12. 2014, 18:48

Un pensionar, fost muncitor la uzinele Fiat, care a descoperit în vara acestui an că tabloul său preferat din bucătărie era de fapt un tablou celebru de Paul Gauguin, estimat la 31,5 milioane de euro, care fusese furat în 1970, va putea să păstreze această operă de artă, a decis justiția italiană.

După ce a fost furat din reședința deținută de Mathilda Marks, moștenitoarea companiei Marks and Spencer, în Regent’s Park din Londra, experții în artă au crezut în ultimii 40 de ani că tabloul a dispărut pentru totdeauna.

Această capodoperă de Paul Gauguin a petrecut ultimele decenii agățată pe un perete din bucătăria unui fost angajat al companiei Fiat, până când pensionarul italian a aflat că tabloul era o operă de artă foarte valoroasă și a anunțat imediat autoritățile.

După finalizarea anchetei, justiția italiană a decis că pensionarul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va putea să păstreze valorosul tablou, intitulat „Fruits sur une table ou nature morte au petit chien”.

Pensionarul cumpărase pictura cu 45.000 de lire italiene (echivalentul a 24 de euro), alături de un tablou de Pierre Bonnard, furat din aceeași reședință, în anul 1970.

Cele două tablouri au ajuns în Europa cu trenul și au fost scoase la vânzare de Oficiul pentru obiecte pierdute administrat de Căile ferate italiene, la Torino, în 1975.

Mulți ani după aceea, fiul pensionarului, care era student la Arte frumoase, a remarcat numeroasele similarități ale tabloului cu operele lui Paul Gauguin și a anunțat autoritățile, care au deschis imediat o anchetă, la care au participat și câțiva experți în artă.

Întrucât nimeni nu a revendicat picturile, Tribunalul din Roma a decis că pensionarul italian va putea să păstreze atât tabloul de Paul Gauguin, cât și pictura lui Pierre Bonnard, intitulată „La Femme aux deux fauteuils”, estimată la rândul ei la peste 630.000 de euro.

Polițiștii italieni au încercat să îi găsească pe proprietarii de drept ai celor două tablouri. Consultând numeroase cataloage de artă, ei au aflat că operele au dispărut în 1889 din atelierul lui Gauguin. Ultimii proprietari ai lor au fost Mathilda Marks și soțul ei, scriitorul Terence Kennedy. Ambii au murit și nu au moștenitori. La rândul ei, poliția britanică a afirmat că nimeni nu a revendicat cele două capodopere în Marea Britanie.

Pensionarul italian, în prezent în vârstă de 70 de ani, al cărui nume este protejat de legea italiană, spune că acum va putea în sfârșit să plece cu soția sa într-o lună de miere, pe care nu și-au permis-o când erau tineri, și vor pleca într-o călătorie „de la Trieste la Viena”.

El dorește să cumpere și o fermă în regiunea lui de origine, Sicilia, dar și să achiziționeze mai multe tablouri.