Un post de televiziune a fost obligat în justiție să suspende un documentar despre abuzurile sexuale din biserică

Publicat: 02 05. 2019, 13:08

Un tribunal din Hamburg a dat curs unei plângeri formulate de un preot german și a decis să interzică postului Arte să difuzeze versiunea actuală a filmul realizat de Marie-Pierre Raimbault și Eric Quintin.

Documentarul este rezultatul unei anchete întreprinse de realizatori în Franța, Germania, Italia, Canada și în Africa și denunță abuzurile la care au fost supuse mai multe femei din comunitățile catolice.

Difuzat în premieră la începutul lunii martie, documentarul a adunat 1,5 milioane de telespectatori numai în Franța, o cifră de audiență de trei ori mai mare decât media. Pe platforma video a canalului, filmul adunase în momentul retragerii de la difuzare aproape 500.000 de vizionări la cerere.

Filmările au durat trei ani și includ mărturii ale unor călugărițe care susțin că au fost folosite ca sclave sexuale de către preoți. La începutul anului 2019, Papa Francisc a recunoscut faptul că predecesorul său, Benedict, a desființat un ordin călugăresc francez după ce s-a descoperit că mai multe călugărițe au fost supuse abuzurilor de către preoți. O revistă a Vaticanului dedicată femeilor din cadrul bisericii a relatat faptul că unele călugărițe au fost chiar obligate să avorteze după ce au rămas însărcinate în urma abuzurilor.

Postul tv a retras documentarul și de pe platforma sa online, încălcarea hotărârii judecătorești fiind pasibilă de o amendă de 250.000 de euro și închisoare cu până la doi ani.

Cineaștii și reprezentanții postului tv franco-german au arătat că vor contesta în justiția decizia judecătorească arătându-și intenția de a merge până în fața Curții Europene.

Un alt film concentrat asupra unui abuz petrecut în sânul bisericii, pelicula lui François Ozon, care a câștigat Ursul de Argint la Berlin în 2019, „Grâce à Dieu/ By the Grace of God” a trebuit să treacă prin două procese care au încercat să îi împiedice lansarea. Pelicula se inspira din povestea reală a părintelui Bernard Preynat, un preot condamnat pentru că a agresat sexual peste 80 de băieți. Pelicula lui Ozon s-a văzut chemată în instanță atât de Preynat cât și de o persoană care a funcționat în calitate de voluntar la biserica acestuia. În cazul peliculei lui Ozon, instanțele din Franța au permis lansarea filmului.

Foto: Pixabay