Un preot baptist a făcut sex cu mai multe enoriașe fără a le spune că este bolnav de SIDA.

Publicat: 18 10. 2014, 20:14
Actualizat: 02 09. 2019, 23:20

Un preot baptist din SUA a primit, în instanță, interdicția de a mai sluji în biserică. Juan McFarland din Shiloh fusese demis de diaconii bisericii la începutul lunii octombrie după ce a mărturisit că a întreținut relații sexuale cu mai multe enoriașe, dar și că le-a ascuns că este bolnav de SIDA, scrie NBC News.

În ciuda deciziei bisericii, McFarland, care avea o cheie a lăcașului de cult, a decis să-și continue predicile.

Preotul a aflat în 2003 că este infectat cu virusul HIV, iar în 2008 a descoperit că are SIDA. Bărbatul a recunoscut totodată că a luat droguri, dar și că a folosit necorespunzător banii bisericii.

Cu toate aceste, cele mai grave acuzații sunt cele conform cărora McFarland ar fi întreținut relații sexuale cu mai multe membre ale comunității, știind că este bolnav. Femeile au preferat să rămâne anonime, însă reprezentanții bisericii susțin că unele dintre ele sunt speriate că ar fi putut fi infectate cu HIV.