Un telefon mobil care monitorizează glicemia, lansat pe piață

Publicat: 12 03. 2014, 11:45

Compania israeliană LabStyle Innovations Corp a lansat pe piață, marți, un telefon mobil cu un dispozitiv special care este capabil să monitorizeze glicemia, ce a fost creat pentru ca persoanele diabetice să își supravegheze mai ușor concentrația de zahăr din sânge, informează Reuters.

Denumit „Dario”, dispozitivul se conectează direct la telefonul mobil și conține o aplicație care oferă în timp real date medicale și analizele de sânge.

Produsul este lansat mai întâi în Noua Zeelandă, Italia, Australia și Marea Britanie. Deocamdată, el va fi disponibil pentru sistemele iOS de la Apple, însă va funcționa în curând și pe platforma Android de la Google.

Reprezentanții companiei LabStyle au precizat că așteaptă aprobarea forurilor care gerează sistemele de asigurări și se așteaptă să obțină această autorizație până la sfârșitul lunii iunie.