Un viitor mire a comis un jaf pentru a plăti verighetele și petrecerea de nuntă. Cum l-a deconspirat logodnica

Publicat: 08 10. 2019, 13:34

Heath Edward Bumpous din orașul Crockett, statul american Texas, a fost arestat, după ce a jefuit o bancă, potrivit  abc7chicago.com.

Bărbatul a mers cu un pistol la Citizens State Bank din orașul Groveton și a reușit să fure o sumă de bani. La ieșirea din bancă, a fost surprins de camerele de supraveghere.

Poliția a publicat pe Facebook imaginile cu hoțul care nu purta mască, făcând apel la oameni să raporteze dacă l-au văzut.

Din întâmplare, logodnica bărbatului a văzut imaginile și l-a convins să se predea: „Logodnica hoțului l-a sunat după ce a văzut imaginile postate de noi. L-a recunoscut și l-a întrebat dacă a jefuit o bancă. L-a convins să se predea”, au declarat polițiștii.

Bumpous i-a ascultat sfatul logodnicei și a mers în fața polițiștilor unde și-a recunoscut fapta.

„A declarat că urma să se căsătorească a doua zi după jaf și avea nevoie de bani pentru a plăti verighetele și petrecerea”, susțin autoritățile.

Bărbatul a fost arestat și urmează să fie judecat pentru jaf.