Unde stă ascuns secretul originii vieții de pe Pământ

Publicat: 31 12. 2015, 09:43
FOTO - Caracter ilustrativ

Formele de viață biologică au luat naștere în urma procesului de formare a stelelor. Dar care sunt acele stele, când și când s-a întâmplat asta?

Astrofizicianul Takeshi Sakai crede că stelele de mari dimensiuni aflate la distanțe de 10 000 de ani lumină depărtare de noi ar deține indicii legate de originile vieții. Dar studierea acestor organisme îndepărtate este o sarcină dificilă.

Cu ajutorul unui radiotelescop interferometric situat la altitudinea de 5100 de metri în deșertul Atacama din Chile, „Atacama Large Millimeter/submillimeter Array”(ALMA) cercetătorii încearcă să dezlege misterul, a explicat Sakai într-un comunicat de presă recent.

„În mod special, supraveghez stelele de mari dimensiuni aflate la o distanță de aproape 10 000 de ani lumină de Pământ. Stelele de mari dimensiuni au jucat un rol important în evoluția galaxiilor și ar putea deține indicii legate de originea vieții de pe Pământ”, a adăugat el.

Cercetătorii cred că aproximativ 70% dintre stele pot fi găsite în clustere stelare, dar cele mai apropiate clustere și cele ușor de studiat sunt de obicei stelele de mici dimensiuni.

Noile tehnologii îmbunătățesc capacitatea cercetătorilor de a analiza clusterele îndepărtate. Analizându-le compoziția chimică în schimbare găsită în grupuri de stele îndepărtate, cercetatorii pot localiza și studia primele stadii de formare a stelelor.

Recent, Sakai și colegii săi au descoperit dovezi ale unui nor dens, bogat cu monoxid de carbon, amoniac și molecule organice complexe, sugerând formarea unei stele tinere – de doar 1000 ani vechime.

Noile descoperiri au fost recent publicate în Jurnalul de Astrofizică.

„Sperăm că această cercetare va crește cunoașterea noastră despre formarea galaxiilor ce vor putea duce la descoperirea originii vieții de pe Pământ”, a mai spus Sakai