Unul dintre cei mai celebri muzicieni a câștigat primul său premiu Grammy post-mortem

Publicat: 29 01. 2018, 11:24

Cohen, o figură emblematică a culturii pop și a literaturii, a avut numeroase cântece în clasamentele muzicale, dar nu a câștigat niciodată un Grammy, scrie yahoo.com.

Poetul și cântărețul canadian a câștigat premiul Best Rock Performance pentru „You Want It Darker”, într-o categorie în care a mai fost nominalizat post-mortem și Chris Cornell, vocalistul trupelor Soundgarden și Audioslave.

Albumul „You Want It Darker” a fost lansat cu trei săptămâni înainte ca Leonard Cohen să moară, la vârsta de 82 de ani.

Chiar dacă nu a câștigat un premiu Grammy cu o compoziție integral personală, Cohen a fost onorat cu un premiu pentru întreaga carieră, în 2010. Printre cele mai cunoscute melodii ale acestuia se numără „Hallelujah” și „So Long, Marianne”.

De asemenea, Cohen a fost nominalizat duminică în categoria Best American Roots Performance, pentru un alt cântec de pe ultimul său album, „Steer Your Way”.