Unul dintre cei mai populari actori a luat o decizie radicală. „Avea nevoie de o resetare”

Publicat: 04 04. 2018, 11:52
Actualizat: 27 03. 2019, 16:42

„S-a internat singur. A fost o decizie a sa. Nu mai folosește substanțe interzise, dar avea nevoie de o «resetare» și să se asigure că nu mai utilizează din nou”, a declarat o sursă.

În 2005, Farrell, în prezent în vârstă de 41 de ani, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare după ce a încheiat filmările pentru lungmetrajul „Miami Vice”. Într-un interviu acordat în 2013, actorul a vorbit despre acest lucru, menționând că a folosit mai multe tipuri de droguri timp de mai mulți ani.

Anul trecut, în mai, starul a sărbătorit zece ani de când nu mai folosește astfel de substanțe, într-o ediție a „The Ellen DeGeneres Show”.

Colin James Farrell, născut pe 31 mai 1976, în Dublin, Irlanda, a jucat în peste 40 de filme, printre care „Raport special/ Minority Report” (2002), de Steven Spielberg, „Cabina telefonică/ Phone Booth” (2002), de Joel Schumacher, „Miami Vice” (2006), de Michael Mann, „In Bruges” (2008), de Martin McDonagh, sau „Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii/ Saving Mr. Banks” (2013), de John Lee Hancock. Actorul irlandez a putut fi văzut și în adaptarea cinematografică a romanului lui J.K. Rowling „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, de David Yates, lansat în 2016.

Farrell are doi copii, James, în vârstă de 14 ani, cu fosta sa iubită Kim Bordenave, și Henry, în vârstă de 8 ani, cu o altă fostă iubită, Alicia Bachleda.