Veste devastatoare pentru fanii trupei Iron Maiden: Bruce Dickinson are cancer

Publicat: 19 02. 2015, 19:32

„Chiar înainte de Crăciun, Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, a făcut un control de rutină la medicul său de familie. În urma acelui control, a fost nevoit să facă o serie de analize și biopsii care au relevat o mică tumoare canceroasă, poziționată în partea din spate a limbii. Tratamentul de șapte săptămâni, ce a constat în ședințe de chimioterapie și radioterapie, s-a încheiat ieri. Întrucât tumoarea a fost descoperită într-un stadiu incipient, pronosticul medical este din fericire unul extrem de bun. Medicii lui Bruce se așteaptă ca el să beneficieze de o recuperare completă, iar semnalul vindecării complete ar putea să îi fie dat în luna mai. Va fi nevoie de alte câteva luni înainte ca Bruce să revină complet la forma lui fizică din trecut. Între timp, vă rugăm să aveți răbdare, să fiți înțelegători și să respectați viața privată a lui Bruce și a familiei sale până când vă vom furniza informații actualizate, la sfârșitul lunii mai. Bruce se simte foarte bine, ținând cont de circumstanțe, și întreaga trupă are o atitudine pozitivă”, precizează mesajul publicat pe contul de Facebook al trupei Iron Maiden.

Iron Maiden a lansat de-a lungul carierei 15 albume de studio, vândute în aproximativ 90 de milioane de exemplare. Hituri precum „The Number of the Beast”, „Hallowed Be Thy Name”, „The Trooper”, „Flight of Icarus”, „Where Eagles Dare”, „To Tame A Land”, „Wasted Years”, „Bring Your Daughter… to the Slaughter”, „Afraid to Shoot Strangers”, „Wasting Love” au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive și influente trupe de heavy metal din întreaga lume. Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers și Nicko McBrain.

În 2006, Iron Maiden a lansat albumul „A Matter of Life and Death”, material care a atins primele poziții în topurile din 40 țări. Albumul a fost promovat prin turneul „A Matter Of Life and Death World Tour”, care a cuprins 28 de concerte în Europa. Turneul de promovare a albumului „The Final Frontier” a debutat în iunie 2012, cu o serie de show-uri în America de Nord.

Iron Maiden a concertat în România, la București, în 2008, și la Cluj-Napoca, în 2010.