VIDEO. Cum este pedepsită o femeie sudaneză pentru că a urcat în mașină cu un străin

Publicat: 05 10. 2013, 11:22
Actualizat: 09 08. 2014, 08:57

O femeie din Sudan a fost biciuită în stradă de către un polițist, drept pedeapsă pentru faptul că a urcat într-o mașină condusă de o persoană care nu-i era rudă.

Întreg incidentul a fost filmat și trimis sub anonimat unui jurnalist. Clipul a ajuns imediat în atenția presei internaționale, care a relatat cazul sudanezei.

Potrivit Daily Mail, femeia pe nume Halima a fost astfel pedepsită pentru că a încălcat legea islamică Sharia, care impune femeilor interdicții stricte.

În plus, Halima a încălcat și articolul 152 din Codul Penal din Sudan, ce presupune pedeapsa cu 40 de lovituri de bici pentru femeile care se îmbracă indecent sau se afișează alături de un străin.

În materialul video se aude cum polițistul o avertizează pe femeie, în timp ce mulțimea privește fără a interveni: „Asta ca să te înveți minte și să nu mai urci niciodată în vreo mașină”, spune polițistul.