VIDEO: Declarația unui expert în cibernetică: Smartphone-urile sunt dispozitive de SPIONAJ

Publicat: 02 04. 2013, 21:24
Actualizat: 29 07. 2014, 17:30

Un expert în securitate cibernetică din SUA este convins că smartphone-urile reprezintă dispozitive concepute pentru spionaj și, în consecință, nu deține un astfel de gadget, scrie Business Insider.

Justin Cappos, asistent universitar la Universitatea din New York, are o explicație cât se poate de logică. „Dacă te-ai putea întoarce în anii ’80 și te-ai duce la FBI să-i întrebi ce dispozitiv ar vrea pentru a spiona pe cineva, ți-ar spune că trebuie să aibă GPS, microfon, cameră foto și video. Practic, smartphone-ul este un dispozitiv ideal pentru spionaj”, spune Cappos.

Nasir Memon, un alt expert cibernetic de la Universitatea din New York, are un telefon mobil, dar spune că e conștient de riscurile deținerii unui astfel de dispozitiv. „Am devenit dependenți de tehnologie și de informare 24 de ore din 24. Dar când primești lucruri gratis (n.r. aplicații preinstalate), acest lucru se întâmplă cu un scop. Utilizatorii de obicei spun ‘da’ la orice cerință de instalare a aplicațiilor, pentru că vor să le folosească”, explică Memon.

Cappos spune că, spre exemplu, jocul gratuit Bejeweled 2 cere utilizatorului permisiunea să trimită SMS-uri, să citească lista de contacte și să utilizeze microfonul, deși aceste lucururi nu au nicio legătură cu jocul în sine. „La un moment dat, vor să facă bani de pe urma datelor la care tu le dai acces”, e convins Cappos.