VIDEO. „Hackschooling”, conceptul educațional inventat de un băiat în vârstă de 13 ani

Publicat: 12 01. 2014, 19:50
Actualizat: 29 07. 2014, 19:10

Un băiețel în vârstă de numai 13 ani din SUA a ținut un discurs foarte apreciat în cadrul conferințelor TEDex. Logan LaPlante a atras că sistemele tradiționale de învățământ urmează stiluri de predare care nu le permit elevilor să fie creativi, să vorbească despre ceea ce le place sau să pună în practică ceea ce învață.

În plus, copiilor le este indusă ideea că fericirea apare abia la vârsta adultă, după depășirea unor „etape firești”, a arătat adolescentul: „Mergi la școală, mergi la liceu, ia-ți o slujbă, căsătorește-te…Și gata, atunci vei fi fericit”.

„Dar dacă am baza educația pe studiul fericirii și sănătății?”, a întrebat el. „Educația este importantă, dar de ce a fi fericit și sănătos nu sunt considerate forme de educație? Nu înțeleg”, a continuat Logan discursul, arătând că sportul, dieta și nutriție, timpul petrecut în natură, relațiile cu cei din jur, managementul stresului, recreerea, religia și spiritualitatea sunt „forme” de educație.

Băiatul a mai povestit că părinții săi l-au retras de la școala la care era înscris pe când avea 9 ani, optând pentru o formă alternativă de învățământ,

„Încă mi-o amintesc pe mama plângând când oamenii îi spuneau că e nebună și că totul a fost o idee proastă. Privind înapoi, îi sunt recunoscător că nu a renunțat în fața presiunilor de genul acesta”, a spus el.

Pentru a accentua modul în care educația trebuie „revoluționată”, Logan a dat chiar exemplul hackerilor:  „Mulți oameni se gândesc la hackeri ca la niște tocilari pasionați de calculatoare, care locuiesc în subsolul casei părinților lor și răspândesc viruși informatici”, a spus el. „Eu nu îi văd așa. Hackerii sunt inovatori. Sunt oamenii care provoacă și schimbă sistemul pentru a-l face diferit, pentru a-l face mai bun. Ei așa gândesc. (…) Eu cresc într-o lume în care este nevoie de mai mulți oameni care să gândească precum niște hackeri. Și nu mă refer doar la tehnologie (…), ci și la educație”, a continuat băiatul.

„Creativitatea, gândirea tipică unui hacker, fericirea și sănătatea, lecțiile care pun accent pe practică, tehnologia și resursele online – toate aceste fac parte din educația mea”, a explicat Logan, introducând totodată un nou concept: „hackschooling”. „Ca și ceilalți copii, studiez mult matematica, știință, istorie și literatură. Înainte nu îmi plăcea să scriu, pentru că profesoara mea mă punea să scriu despre fluturi și curcubee. Iar eu voiam să scriu despre schi”, a explicat el. Totul s-a schimbat însă când i s-a cerut să scrie despre ceea ce îi place, despre lucruri pe care eu le cunoștea prin propria experiență.

În final, Logan LePlant a prezentat publicului imaginea unui munte înzăpezit, pentru a accentua conceptul de care a vorbit în timpul discursului: „Dacă toți ar schia pe acest munte la fel cum majoritatea oamenilor gândesc despre educație, atunci cu toții ar schia pe același traseu, probabil pe cel mai sigur. Iar cea mai mare parte a zăpezii ar rămâne neatinsă. Eu mă uit la acest munte și văd mii de posibilități”.