VIDEO. NASA a lansat pe orbită un telescop cu o rezoluție fără precedent

Publicat: 14 06. 2012, 14:05
Actualizat: 14 06. 2012, 14:05

NASA a lansat cu succes, miercuri, telescopul spațial NuSTAR, un dispozitiv cu raze X ce beneficiază de o rezoluție fără precedent, capabil să cerceteze Universul și mai ales găurile negre și să îi ajute astfel pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine evoluția cosmosului, informează AFP.

Racheta Pegasus XL, fabricată de compania americană Orbital Science Corporation, care a transportat NuSTAR, a fost lansată din zbor, în jurul orei 16.00 GMT, de la altitudinea de 11.900 dintr-un avion Lockheed L-1011, un trireactor denumit Stargazer, care decolase cu o oră mai devreme de la centrul de teste Reagan de pe atolul Kwajalein din Insulele Marshall din Oceanul Pacific.

Separarea celui de-al treilea modul al rachetei Pegasus XL s-a produs la ora 16.12 GMT, la 13 minute după lansarea rachetei de pe trireactor. NuSTAR a atins astfel orbita sa ecuatorială, la o distanță de 600 de kilometri de Terra, așa cum era prevăzut.

Telescopul și-a întins imediat antenele solare și a transmis la scurt timp după aceea primele semnale captate, spre sol, prin intermediul sistemului de sateliți al NASA.

 

„NuSTAR (Nuclear Spectroscopic Telescope Array) ne va ajuta să înțelegem cum a evoluat Universul după Big Bang pentru a deveni atât de complex ca în zilele noastre”, a declarat Paul Hertz, directorul diviziei de astrofizică din cadrul sediului NASA din Washington.

„Vom vizualiza corpurile cerești cele mai calde, cele mai dense și cele încărcate cu cea mai mare cantitate de energie într-o manieră fundamental nouă”, a explicat Fiona Harrison de la Institutul de Tehnologie din California, coordonatoarea proiectului NuSTAR.

NuSTAR va fi primul telescop spațial capabil să creeze imagini cosmice cu ajutorul razelor X de înaltă energie, aceleași raze folosite în medicină pentru a vizualiza scheletul sau pentru scanarea bagajelor pe aeroporturi.

Telescopul va produce imagini cu o rezoluție de 10 ori mai mare decât rezoluția imaginilor obținute cu telescoapele actuale și va fi de 100 de ori mai sensibil ca predecesorii săi care funcționează în aceeași zonă a spectrului electromagnetic.

NuSTAR va putea astfel să capteze energia înaltă a razelor X chiar și dincolo de praful și gazele care obstrucționează observarea galaxiilor, a găurilor negre și a stelelor neutronice aflate în centrul Căii Lactee, galaxia din care facem parte.

În primii doi ani ai misiunii sale, NuSTAR va cartografia anumite regiuni ale boltei cerești pentru a face un recensământ al stelelor „prăbușite” și a găurilor negre de diverse dimensiuni. Pentru a realiza acest obiectiv, telescopul va scruta regiunile din vecinătatea centrului Căii Lactee.

Această misiune va contribui la completarea setului de telescoape cu raze X de pe orbită, unde funcționează deja XMM-Newton (lansat de Agenția Spațială Europeană / ESA) și Chandra (lansat de NASA).

În prima săptămână după plasarea pe orbită, echipa însărcinată cu monitorizarea NuSTAR va efectua o serie de verificări pentru a se asigura că toate sistemele funcționează normal.

Apoi, savanții de la NASA vor lansa o comandă către NuSTAR pentru a desfășura un fel de antenă metalică cu o lungime de 10 metri, care va permite telescopului să concentreze razele X cu scopul de a obține imagini.

Spre deosebire de telescoapele ce funcționează cu lumina vizibilă, telescoapele cu raze X necesită distanță mai mare între oglinzi și detectoare, pentru a-și concetra aceste fluxuri de raze.

Noul telescop cu raze X va observa însă și universul profund de dincolo de Calea Lactee, fapt care le va permite oamenilor de știință să înțeleagă mai bine natura jeturilor de particule emise de galaxiile cele mai îndepărtate, precum Centaurus A, unde se găsesc găuri negre supermasive.