• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

VIDEO. O comedie SF în care naziștii de pe Lună atacă Pământul, cel mai apreciat film la Festivalul de la Berlin

O comedie SF, despre o colonie spațială nazistă care a acaparat fața nevăzută a Lunii și care acum vrea să cucerească Pământul, este una dintre cele mai apreciate producții de la Festivalul de Film din Berlin, scrie Spiegel.

O comedie SF, despre o colonie spațială nazistă care a acaparat fața nevăzută a Lunii și care acum vrea să cucerească Pământul, este una dintre cele mai apreciate producții de la Festivalul de Film din Berlin, scrie Spiegel.

În „Iron Sky”, un astronaut american ajuns pe Lună (jucat de Christopher Kirby) își parchează vehiculul prea aproape de baza nazistă, în formă de svastică. Din acest motiv, „Fuhrer-ul de pe Lună” (Udo Kier) se enervează și decide să atace Pământul.

Conform scenariului, Fuhrer-ul și ceilalți naziști au colonizat Luna în 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, aștepând momentul potrivit pentru a se întoarce și a instaura cel de-al patrulea Reich. Președintele american din film, care seamănă cu Sarah Palin și este jucat de Stephanie Paul, este încântat de perspectiva unei lupte, scrie Spiegel.

Filmul, a cărui acțiune se petrece în 2018, este regizat de finlandezul Timo Vuorensola, cunoscut pentru parodia „Star Wreck”.

„Iron Sky”, care va ajunge în cinematografe pe 4 aprilie, a fost finanțat nu numai de Guvernul german, ci și de fanii de pe internet: aceștia au strâns peste un milion de euro și, dacă pelicula va avea succes, ar putea profita de pe urma investiției, scrie Spiegel. De asemenea, utilizatorii de internet au putut să contribuie cu idei la scenariu, mai notează publicația.

Spiegel scrie că este „mai mult decât ironic” faptul că o comedie cu bugest redus, despre naziști, a reușit să atragă atenția tocmai la Festivalul de la Berlin, cunoscut pentru că promovează filme serioase, cu teme politice.

Totuși, criticii de peste Ocean nu sunt încântați. Hollywood Reporter scrie că „umorul din film nu se compară nici pe departe cu efectele vizuale”. Pe de altă parte, Variety notează că pelicula are un scenariu „amuzant”, dar pus defectuos în practică.

×
Inchide