VIDEO. Saltul care era să-l coste viața pe un împătimit al sporturilor extreme

Publicat: 20 10. 2012, 12:59
Actualizat: 22 08. 2013, 11:48

Un împătimit al sporturilor extreme a scăpat ca prin urechile acului, după ce a ratat o săritură de pe un acoperiș pe altul. Acrobația sa ratată a fost înregistrată și postată pe internet, unde a fost vizualizată de peste 150.000 de persoane în doar câteva zile.

Suedezul Robert Stafsing a apreciat greșit distanța dintre cele două clădiri și, în loc să nimerească pe acoperișul clădirii mai joase din fața lui, s-a lovit cu capul de streașina acesteia, după care s-a izbit violent de ciment.

Acesta a suferit  multiple răni la cap și față și va avea nevoie de îngrijiri medicale o bună perioadă de timp, însă se va recupera complet. Internauții se întrec în a-i transmite suedezului mesaje de încurajare și de regret vizavi de întâmplarea nefericită.