VIDEO: Unde se mai practică turismul „FĂRĂ RESTRICȚII” pe litoralul românesc

Pe litoralul din România locurile pentru turiștii care preferă să practice nudismul au cam dispărut, comparativ cu situația de dinainte și imediat după anii ''90.

Disputa iscată în acest week-end pe marginea felului în care se practică turismul pe litoral s-a purtat în special în jurul stațiunilor. Sintagma de „turism fără restricții”, propusă de primarul de Constanța, Radu Mazăre, în replică la turismul „cu restricții” care se practică acum, ar presupune un set lax de reguli care l-ar face pe turistul clasic să se simtă liber și fără constrângeri. Exemplul dat de primar s-a referit la posibilitatea de „a te da cu ski jet-ul” pe unde vrei tu, adică nu într-un spațiu „încercuit”, așa cum se face în stațiunile europene.

Există însă o categorie de români care înțeleg termenul de „turism fără restricții” ușor diferit. Pentru ei noțiunea de „ski jet” este din start o barbarie.

Un fenomen în întreaga lume

„Stresul dispare, crește încrederea în sine, comunicarea pare mai ușoară. O zi fără haine pe o plajă naturistă pare să relaxeze mai mult decât un sfârșit de săptămână petrecut oriunde altundeva”. Astfel își încurajează pe site-ul propriu adepții Asociația Americană pentru Recreere prin Nudism, care a fost înființată în 1931. „În plus, fără haine, este mai puțin probabil că îți vei da seama că cineva este un președinte de bancă sau un șofer de taxi”, continuă prezentarea.

Pe litoralul din România, locurile pentru turiștii care preferă să practice nudismul au cam dispărut, comparativ cu situația de dinainte și imediat după anii ’90. Cei pasionați să se bronzeze „fără dungi” se plâng că nu mai găsesc plaje speciale. În ultimii ani, Vama Veche și 2 Mai, stațiuni preferate de nudiști, s-au umplut de familii cu copii care nu îi văd cu ochi buni pe cei care au curajul să se expună fără haine.

Înainte de 1990, stațiunea Costinești, mai exact spre nord, în dreptul cunoscutei epave, era unul dintre puținele locuri unde se putea practica nudismul. Gura Portiței este un loc mai izolat unde se mai duc cei cărora le plac așa-numitele vacanțe „eco”, iar la băile de nămol de la Techirghiol nudismul se practica și înainte de anii ’90.

Cele mai bune locuri pentru practicarea „turismului liber” rămân cele de pe plajele relativ izolate. Am amintit Gura Portiței, unde se găsesc kilometri întregi de plajă, unde an de an pasionații de liniște și natură se retrag, campând chiar pe plajă.

Nudism se face și pe plaja din Sfântu Gheorghe: în afară de o zonă „turistică”, amenajată sumar de autoritățile locale cu câteva umbreluțe și șezlonguri, există zeci de kilometri de plajă virgină, foarte apreciată de cei care vor să se bucure de mare departe de „civilizație”. Camparea aici este interzisă, dar regulile nu sunt atât de stricte. Astfel, mai poți întâlni câte un cort „plantat” pe plajă, dar nu mulți se aventurează să rămână izolați (satul Sfântu Gheorghe, singurul loc în care te poți aproviziona cu mâncare și apă, este situat la doi kilometri de plajă).

În ultimii ani, Sulina a deveit o destinație foarte atractivă pentru cei care apreciată plajele sălbatice. De menționat că atât Sfântu Gheorghe, cât și Sulina sunt locuri de vărsare a Dunării în mare, așa că apa nu este atât de limpede ca la Gura Portiței, de pildă. În schimb, plajele sunt foarte bune iar riscul de a fi deranjat de „mitocani” relativ mic. (Notă: aici teoretic nu se poate ajunge cu mașina pe plajă).

Plaja de la Vadu, alt loc liber de pe litoralul românesc, ar putea să fie interzisă turiștilor, după incendiul de săptămâna trecută, au anunțat autoritățile locale.

Croația are 30 de plaje speciale

În Europa, Croația este cunoscută drept leagăn al nudismului în Europa. Pe coasta dalmată se află nu mai puțin de 30 de plaje destinate nudiștilor care nu sunt nevoiți să își pună hainele nici în restaurante și nici în hoteluri. Statisticile spun că nudiștii ar reprezinta 15% din cei 10 milioane de turiști care vizitează Croația în fiecare an.

Cap d’Agde, Franța, este considerată capitala lumii în domeniul nudismului. Aici vin anual 40.000 de nudiști din toată Europa, cei mai mulți fiind francezi, italieni, nemți și ruși. În Grecia, pe plaja Red Beach de pe insula Creta, nudismul se practică de la sfârșitul anilor ’60, când hipioții veneau aici să se relaxeze în vacanță.

În croazieră „fără prejudecăți”

Începând de la 815 dolari de persoană, cei interesați pot participa timp de opt zile la o croazieră specială destinată practicanților de nudism, pe coasta Croației, în Marea Adriatică. În croazieră sunt invitate să meargă persoane „fără prejudecăți, deschise la minte”, care pot evita astfel bronzatul „cu dungi”, se arată pe site-ul ewaterways.co.uk.
În programul croazierei inedite este inclusă explorarea lumii subacvatice a Mării Adriatice și vizitarea unor insule din zonă.

Izvoarele termale din Japonia

Izvoarele termale din Japonia, așa-numitele onsen, bogate în minerale, erau recomandate anul trecut de portalul Lonely Planet între cele mai bune locuri ce pot fi frecventate de către nudiști.


Tradiția scufundării în aceste ape este veche de secole. Eticheta prevede că cei care vor să se scalde trebuie treacă mai înainte pe la duș. Când intră în apă trebuie să aibă grijă să nu facă valuri, iar când ies trebuie să își acopere părțile intime cu mici prosoape. În unele locuri nu este permisă intrarea persoanelor care au tatuaje. Unele onsen pot fi bune pentru consum, dar există atenționări pentru a verifica acest lucru, înainte de a lua o înghițitură.

Spencer Tunick, la Marea Moartă

Operele artistului american Spencer Tunick, devenit celebru fotografiind grupuri de bărbați și femei dezbrăcați în diferite locuri celebre din lume, atrag de fiecare dată sute și chiar mii de persoane fără inhibiții. Pe site-ul său este postată o invitație pentru data de 17 septembrie, când artistul va debuta și în Israel, la Marea Moartă, cu primul său proiect. El vrea să atragă atenția asupra pericolului în care se află această mare.

Voluntarii sunt asigurați că nu vor trebui să stea fără haine decât o perioadă scurtă, iar în vecinătatea locului unde vor poza nu va fi permis accesul altor persoane. Pe formularul online de înscriere cei interesați să participe trebuie să își treacă numele, adresa, țara de proveniență, un număr de telefon, adresa de e-mail, sexul și vârsta, cu precizarea că pentru persoanele sub 18 ani este necesar acordul părinților. Menționarea ocupației este opțională. Pe formularul general de participare la evenimentele organizate de artistul american trebuie bifată și culoarea tenului, voluntarii având la dispoziție șapte căsuțe cu nuanțele de ten.

În urmă cu doi ani Spencer Tunick a adunat sute de voluntari care au acceptat să-i pozeze cum i-a facut mama natură, locația aleasă fiind o podgorie din Franța, unde se obține celebrul vin Beaujolais.

 

Saunele finlandeze

Cele peste două milioane de saune din Finlanda atrag an de an o mulțime de pasionați de nudism. Ritualul presupune mai întâi un duș, apoi intrarea într-o saună, urmată de o rostogolire pe zăpadă, de preferat una proaspătă, moale, sau scăldarea într-un „bazin” creat în gheață.

Băile turcești din Ungaria

Generoasele băi publice din Ungaria sunt alimentate de 123 de izvoare termale. Beneficiile pentru sănătate ale izvoarelor sunt menționate și în Planul național de sănătate din această țară. Atenție însă, nu în toate băile turcești este acceptată renunțarea la costumul de baie, sună avertismenul postat pe Internet de cineva care a constatat acest lucru pe propria piele.

Prima mare lovitură încercată de CFR Cluj după plecarea lui Dan Petrescu. Mutarea care a...
Ce fetiș pervers are Bendeac în pat! Ce le pune pe iubitele lui să îi...
FOTO. Larisa Iordache, apariție incendiară! Gimnasta nu are inhibiții și își arată trupul perfect pe...
FOTO. Larisa Iordache, apariție incendiară! Gimnasta nu are inhibiții și își arată trupul perfect pe...
A jurat că nu-i mai trebuie bărbați însurați. Pedeapsa în stil MAFIOT a unei soții...
OPINIE | Nu sînt doar ”pioneri” şi ”utecişti”: cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt,...
IMAGINI ȘOCANTE. Morți ținuți pe jos și mizerie la morga spitalului Horezu. Reacția directorului: „O...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000E pentru o noapte de amor cu Daniela...
Socrii au venit în vizită, neanunţaţi. Când s-au uitat sub pat, au simţit cum li...
Cele mai perverse PRACTICI amoroase. Jumătate dintre FEMEI fac asta în pat
SUPERB! Ce are Lidl România NOU în magazinele sale! Toți clienții trebuie să știe asta...
Ești NĂSCUT în decembrie? Iată ce se spune despre persoanele care au ziua în această...
Când se aprind luminițele în București 2020? Răspunsul clar dat de Nicușor Dan
Simptomele neașteptate care anunță o formă lungă de COVID-19. Semnele timpurii ale bolii
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Cine este femeia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis aproape peste tot
Iată cum arată familia lui Mario Fresh! Cum arată sora și părinții artistului. Cât de...
Inchide