Videoclipul piesei „Living On My Own”, a lui Freddie Mercury, a fost relansat într-o nouă variantă | VIDEO

Publicat: 07 10. 2019, 15:38

Videoclipul îmbunătățit, cu o rezoluție de aproximativ 4,000 de pixeli, cuprinde secvențe filmate în Munich, cu ocazia celebrării vârstei de 39 de ani a lui Freddie Mercury, în anul 1985.

La evenimet au participat 300 de invitați, inclusiv artiști precum Boy George, Steve Strange și Mary Austin.

Filmul a fost considerat „promiscuu”, iar difuzarea lui a fost interzisă, inițial.

Totodată, album audio de Freddie Mercury „Never Boring” a fost lansat pentru a celebra 73 de ani de la nașterea artistului, cuprinzând 32 de piese.

Trupa Queen a lansat 15 albume până la destrămarea ei, în 1991, după decesul lui Freddie Mercury, din cauza maladiei SIDA.

Piese ca „Bohemian Rhapsody” și „Don’t Stop Me Now”, compuse de Mercury, au intrat în panteonul rockului și o nouă generație de artiști, printre care Lady Gaga, Robbie Williams, Foo Fighters și Muse, revendică influența trupei Queen.

Concertele în care Mercury cânta „We Are The Champions”, „Killer Queen”, „Crazy Little Thing Called Love” sunt considerate momente antologice, iar „We Will Rock You”, comedia muzicală lansată în 2002 pe baza hiturilor trupei, a fost pusă în scenă în lumea întreagă și se joacă încă în teatrele londoneze.

În peste patru decenii de existență, Queen a înregistrat vânzări de sute de milioane de unități, fiind și în prezent în rândul primelor 10 trupe cu cele mai mari vânzări pe iTunes. În palmaresul muzicienilor se numără un trofeu MTV Global Icon, două piese incluse în Grammy Hall of Fame – „We Will Rock You” și „We Are the Champions”. Queen a fost prima trupă care a vândut peste șase milioane de exemplare ale unui album în Marea Britanie, cu materialul „Greatest Hits”.

Piesele trupei Queen se găsesc în playlist-ul Smart Radio. Ascultă Smart Radio aici: http://www.smartradio.to/.

Foto: captură din video