Woody Allen nu este cercetat penal pentru agresarea sexuală a fiicei adoptive

Publicat: 04 02. 2014, 14:49
Actualizat: 18 08. 2014, 01:07

Judecătorii din statul Connecticut nu au pe rol nicio cercetare penală a regizorului Woody Allen, care, sâmbătă, a fost acuzat public de una dintre fiicele lui adoptive că ar fi fost agresată sexual de acesta, în 1992, când avea vârsta de șapte ani, conform Reuters.

Deși în 1993 a avut loc o anchetă, un procuror a decis, să nu îl pună sub acuzare pe Woody Allen, care a negat acuzațiile. Experții legali au afirmat că, între timp, statutul prescrierii extinctive probabil a expirat.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

După deschiderea, în 1993, a unei anchete în statul Connecticut (unde locuia familia cineastului, în apropiere de New York), un procuror a considerat că existau „motive suficiente” pentru a-l pune sub acuzare pe Woody Allen, dar a renunțat să o facă, întrucât tânăra Dylan era „prea fragilă” în acea vreme.

„Nu avem nicio investigație în curs. Dacă am primi o plângere, a examina-o, desigur, așa cum procedăm cu orice plângere, și am lua măsurile necesare”, a declarat Mark Dupuis, un purtător de cuvânt al Departamentului de justiție infracțională din Connecticut, adăugând că orice acuzații necesită o plângere prealabilă.

Dylan Farrow, acum în vârstă de 28 de ani, a oferit detalii despre presupusul abuz sexual într-o scrisoare deschisă publicată pe blogul publicației New York Times, afirmând că incidentul a avut loc la domiciliul din Connecticut al mamei sale, actrița și fosta parteneră a lui Woody Allen, Mia Farrow.

În cursul zilei de duminică, Woody Allen a respins, într-un comunicat de presă, acuzațiile formulate de fiica lui adoptivă, considerându-le „false și rușinoase”. În același comunicat, purtătoarea de cuvânt a regizorului, Leslee Dart, a reamintit că, la acea vreme, „o anchetă minuțioasă a fost realizată de experți independenți mandatați de un tribunal” și că aceștia „au ajuns la concluzia că nu a existat o dovadă credibilă de agresiune”.

Legile statului Connecticut prevăd ca un judecător care primește o plângere de abuz sexual a unui minor are la dispoziție cinci ani pentru a pune sub inculpare persoana împotriva căreia s-a făcut plângerea. Dylan Farrow susține că a fost agresată în 1992.

„Woody Allen nu a fost condamnat niciodată pentru nicio infracțiune, iar faptul că el a scăpat după tot ceea ce mi-a făcut mi-a bântuit toată tinerețea”, a adăugat fiica adoptivă a cineastului, care a acuzat Hollywoodul că a închis ochii în fața acelor acuzații, continuând să îl premieze pe cineast.

Cel mai recent film al acestuia, „Blue Jasmine”, a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit luna trecută și un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.