OFERTE PAȘTE 2014. Tarife de la 300 de lei pentru un sejur la Tușnad sau pe Valea Ghimeșului, de Paște

OFERTE PAȘTE 2014. Tarife de la 300 de lei pentru un sejur la Tușnad sau pe Valea Ghimeșului, de Paște
Publicat: 03/04/2014, 12:26
Actualizat: 27/03/2019, 18:28

OFERTE PAȘTE 2014. În stațiunea Băile Tușnad, jumătate din capacitatea de cazare este rezervată. Rezervări pentru perioada Paștelui au fost făcute încă de la sfârșitul lunii ianuarie, turiștii care au ales să își petreacă sărbătorile în orașul din Depresiunea Ciucului fiind din toată țara, dar și din Ungaria, ponderea celor din urmă fiind de 15 la sută.

La hotelurile de trei stele nu mai există niciun loc liber, fiind rezervate și apartamentele de lux, cel de patru stele este ocupat pe jumătate, la fel și pensiunile de două și de trei margarete.

Cele mai scumpe pachete de Paște în stațiunea Băile Tușnad costă 730 de lei de persoană și cuprind trei nopți de cazare. Turiștii vor fi întâmpinați cu palincă și kurtos kalacs, vor avea un prânz unguresc, iar în noaptea de Înviere, după slujba de la bisericile catolică și ortodoxă din stațiune, vor fi așteptați cu ouă roșii. Meniul de Paște va fi tradițional, cu ouă roșii, șuncă, preparate din miel, urdă și caș de la ciobanii din împrejurimi, cozonac și pască.

Ofertele unui alt hotel din stațiune, de trei stele, încep de la 320 de lei pentru o persoană pentru trei zile și două nopți, cu demipensiune și masa festivă de Paște, și ajung la 435 de lei pentru trei nopți de cazare și patru zile, cu același regim. Oferta include folosirea unui bazin terapeutic nou amenajat, cu apă sărată și, la fel ca la toate hotelurile din Băile Tușnad, turiștii au acces gratuit la piscină, saună uscată și umedă, la terapii SPA și la sălile de fitness.

La pensiuni, pachetele de Paște costă între 300 de lei și 600 de lei de persoană, pentru o perioadă de două până la patru nopți, în funcție de gradul de confort și de durata sejurului.

De asemenea, se pot închiria case de vacanță la cheie, prețurile variind de la 500 de lei până la 1.500 de lei pe noapte, luându-se în considerare numărul de camere și de persoane.

OFERTE PAȘTE 2014. Principala atracție din Băile Tușnad este Centrul Wellness, deschis în urmă cu trei luni, dotat cu jacuzzi, bazin pentru copii, bazin cu apă termală, bazin de înot, bazin exterior, saună finlandeză, infrasaună, saună cu aburi, cameră de sare, bar și bufet, care va avea un program prelungit în perioada Paștelui.

De departe, Valea Ghimeșului este păstrătoarea tradiției în forma cea mai pură. Aici, de Paște, obiceiurile religioase ajung să se îmbine cu tradițiile populare, nealterate de secole, iar peisajul întregește farmecul vieții simple, de la țară.
Pensiunile de pe Valea Ghimeșului, accesibile de pe DN 12A Miercurea Ciuc-Comănești, sunt ocupate pe jumătate, toate rezervările fiind făcute, până acum, de turiști din Ungaria.

Președintele Asociației Pensiunilor Turistice din Valea Ghimeșului, Prejmer Fulop, spune că prețurile sunt de 100 de euro de persoană pentru un pachet de patru zile și trei nopți, bogat în evenimente.

Astfel, în Vinerea Mare, turiștii vor fi primiți cu palincă și kurtos kalacs, iar cina va fi tradițională, cu mâncare de post, iar sâmbătă ei vor avea ocazia să vadă și să participe, dacă doresc, la pregătirea mâncării pentru masa festivă de Paște: ouă încondeiate, miel umplut, cozonaci și pâine de casă coaptă în cuptor de cărămidă, la foc cu lemne. Seara, toată lumea merge la biserică, la slujba de Înviere, cu câte un coș în care au fost așezate bucate tradiționale, pentru a fi sfințite, iar la întoarcerea la pensiune fiecare va gusta din ele. Duminică, după micul dejun, turiștii vor face o plimbare cu căruțele trase de cai până la capătul satului, unde se vor aduna în jurul focurilor de tabără și vor gusta slănină de casă afumată, cârnați și palincă. Cina va fi tradițională, acompaniată de muzică populară live, și se va prelungi până în zori, când, potrivit obiceiului, bărbații vor stropi fetele și femeile ca să fie frumoase și proaspete tot anul, fiind răsplătiți cu ouă încondeiate, cozonaci, prăjituri, palincă și vin.

OFERTE PAȘTE 2014. Șeful ANTREC Harghita, Laszlo Ildiko, spune că la Praid pensiunile mari sunt rezervate în totalitate pentru perioada Paștelui, locuri libere fiind disponibile, în prezent, la pensiunile mai mici și aflate la distanță mai mare de salina din stațiune.

Cei mai mulți turiști care au făcut rezervări la Praid sunt din vestul țării, iar străinii și-au rezervat locuri pentru Paște încă de anul trecut, majoritatea fiind din Ungaria.

Pachetele de Paște au fost concepute numai pentru grupuri, la comandă și personalizate în funcție de solicitările membrilor acestora, mare parte fiind cumpărate de turiștii din Ungaria, care vor face, în aprilie, un circuit în Ardeal (Cluj-Rimetea-Aiud-Alba Iulia-Reghin-Sovata-Praid-Corund-Târgu Mureș), sejurul la Praid fiind programat între 18 și 21 aprilie.

„La Praid vin pentru masa bună, gastronomia locului fiind foarte apreciată de turiștii din țară și din străinătate. De Paște, ne așteptăm oaspeții cu un antreu special, făcut din aluat de pâine de casă în care se adaugă șuncă și ouă fierte, copt în formă de floarea soarelui, apoi cu ciorbă de miel cu tarhon, miel umplut și la desert pască proaspătă, făcută în ziua respectivă”, spune Laszlo Ildiko.

Turiștii din țară mai pot face rezervări la pensiunile din stațiunea Praid la prețuri de extrasezon, achitând pentru o cameră cu două paturi tarife începând de la 50 de lei, la pensiunile de două margarete, și până la 100 de lei la cele de patru margarete, pe noapte. La restaurantele din stațiune, masa în regim de pensiune completă costă 75 de lei pe zi pentru o persoană, iar cea în regim de demipensiune, care include micul dejun și o masă principală, de obicei cina, este 45 de lei pentru o persoană pe zi.

Printre activitățile de care se pot bucura oaspeții pensiunilor de la Praid se numără degustările de vinuri, vizitele la atelierele meșterilor olari, prelucrători de iască sau de straie populare realizate manual, excursii la ruinele cetății medievale secuiești Rabsonne, la salină și la canionul de sare sau la Sovata, stațiune aflată la 10 kilometri distanță.

Ca în fiecare an, potrivit tradiției, nu va lipsi obiceiul împodobitului brăduților, practicat în Vinerea Mare de băieți de până la nouă ani, pomii îmbrăcați cu flori și panglici colorate fiind puși, în Sâmbăta Mare, la porțile fetițelor de aceeași vârstă, care vor fi stropite în a doua zi de Paște.

OFERTE PAȘTE 2014. La Borsec, procentul de rezervare este de maximum 35, până în prezent, dar administratorii pensiunilor, vilelor și caselor de vacanță din stațiune nu sunt îngrijorați.

„Ne-am obișnuit cu turiștii care, cel puțin în cazul stațiunii noastre, își fac rezervările pe ultima sută de metri”, spune președintele Asociației Turistice Borsec, Sarpatki Melinda.

Aici, pachetele de Paște sunt pentru minimum două nopți și maximum patru nopți de cazare, prețurile începând de la 240 de lei de persoană cu demipensiune și mergând până la 560 de lei de persoană cu pensiune completă.

„În stațiune, cazarea începe de la 30 de lei pe noapte de persoană la pensiunile de două margarete și ajunge până la 70 de lei de persoană pentru o noapte la trei margarete. În general, prețurile le stabilim cu turiștii, în funcție de ce doresc. De exemplu, cazarea cu demipensiune poate ajunge până la 120 de lei de persoană pe zi, iar cea cu pensiune completă la 140 de lei de persoană pe zi. Aceste prețuri se multiplică, în funcție de câte zile doresc să stea în stațiune. Toate aceste pachete includ masa festivă de Paște”, explică Sarpatki Melinda.

Casele de vacanță se pot închiria la cheie, pentru un imobil cu șase camere, de exemplu, proprietarul cerând o chirie de 500 de lei pe noapte.

Turiștii pot face plimbări prin stațiune, pe Aleea Îndrăgostiților care străbate centrul orașului, vizite la Peștera de Gheață și Grota Urșilor sau drumeții montane pe bicicletă. De asemenea, Băile „O-Saros”, cu apele minerale reci și calde, la care se adaugă ședințele de masaj și saună, reprezintă un alt loc de relaxare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului