Prima pagină » Mini » Amor în trei cu judecătoarea, chiar în sala de tribunal: „Nu a fost doar o dată!”

Amor în trei cu judecătoarea, chiar în sala de tribunal: „Nu a fost doar o dată!”

Gandul Mini

O judecătoare a fost umilită public după ce a participat la o partidă de sex în trei chiar în sala de tribunal.

Acuzații incredibile la adresa unei judecătoare din SUA, care a făcut sex cu iubitul ei și o angajată, în sala de tribunal. Femeia neagă totul, scrie nbcnews.com.

Jocurile erotice ale judecătoarei din Kentucky, SUA, au devenit subiectul unui scandal monstru. Dawn Gentry este acuzată că a făcut amor cu doi angajați ai instituției, în sala de judecată, unul dintre ei fiind iubitul angajat fraudulos de Gentry.

Judecătoarea a fost suspendată până la finalizarea anchetei. Sexul în trei în tribunal nu reprezintă singura acuzație care i se aduce femeii.

Gentry ar fi făcut trafic de influență, angajându-și iubitul, fost preot, în instituție.

Astfel, viața celorlalți subalterni a devenit un iad: îi obliga să rămână peste program, fără să fie plătiți suplimentar și să rezolve munca iubitului ei, astfel încât ei să facă sex, fără să fie deranjați.

Avocatul femeii spune că aceasta neagă toate acuzațiile.

Recomandarea video

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Un castel din România, printre câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce ar vrea Putin să negocieze direct cu europenii. Planul secret al Kremlinului, analizat de un expert român din Elveția
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Artista celebră care a învins cancerul în doar 1 an. Anunțul făcut chiar din salonul de spital: „Am plâns ore întregi după ce am primit vestea”
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Cod Rutier 2026: Amendă și permis suspendat pentru șoferii care depășesc un motocultor pe linia continuă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif