Boc a intrat în clubul plantatorilor. Plantația România în cifre: 2 hectare de pădure dispar în fiecare zi, dar se fac împăduriri pe hârtie de peste două miliarde de euro

Publicat: 23/04/2012, 19:29
Actualizat: 23/04/2012, 20:18

Într-un pulover verde, flancat de oficialități locale purtândcostume, premierul Emil Boc a participat sâmbătă la o acțiune deplantare de paltini, pe un deal din comuna Tamași, județulBacău.

„Fiecare ar trebui să planteze măcar câțiva pomi atunci când arepuțin timp liber”, a spus premierul, suflecându-și mânecile, întimp ce se îndrepta către gropile deja făcute dinainte. În momentulurmător, două persoane au început să mărunțească pământul de lângăo groapă, înainte ca primul ministrul să îl tragă cu săpăliga dindotare pe lângă firul de paltin și să îl bătătorească cupicioarele.

Sursa: contrasens.com

Din delegația premierului Emil Boc a făcut parte sâmbătă șiministrul Transporturilor, Anca Boagiu, despre care presa locală ascris că „a pus la rândul ei mâna pe treabă”.

Fix în aceeași zi în care primul ministru planta paltinul pedealul din Tamași, alte două personalități ale vieții politice,Victor Ponta și Crin Antonescu, erau așteptați la Crasna, într-ocomună din județul Gorj, la plantat de pomi, în cadrul campaniei”România prinde rădăcini”, derulată de RTV în parteneriat cu RegiaNațională a Pădurilor.

Băsescu – patru dintr-olovitură

Lista demnitarilor care au participat în ultmii trei ani laplantări de copaci în lumina reflectoarelor și blițurilorjurnaliștilor este lungă. Însuși președintele Traian Băsescu, înoctombrie 2008, a mers la plantat în localitatea Udești dinSuceava, județ „păstorit” de Gheorghe Flutur. Cu acel prilejpreședintele a sădit nu unul, ci patru salcâmi. „Unul pentru mine,unul pentru soție – pentru Maria-, unul pentru Elena și unul pentruIoana (fiicele președintelui -n.red.)”. Aș vrea să fie 2-3 (copaciplantați – n.red.) mai ales că eu susțin că trebuie să avem 2-3copii”, a explicat atunci șeful statului. Cu un an înainte,plantase trei brazi în localitatea suceveană Poiana Negri.

Pe vremea când era primarul Capitalei, Adriean Videanu aorganizat, cu ocazia zilelor Bucureștiului, o acțiune de împădurireîn Parcul Tineretului. Invitații, toți unul și unul, au plantatcâte un pom. Microfoanele televiziunilor au surprins repliciinedite. „Chiar așa de multă apă trebuie să pun?”, în imagineapărând actualul ministru Elena Udrea cu o găleată cu apă. „Ăsta edeja plantat”, remarca ușor malițios Vasile Blaga, în timp ce puneacu lopata pământ în jurul unui copac. La aceeași acțiune auparticipat, printre alții, ministrul Mediului de la acea vreme,Attila Korodi, precum și fiica președintelui, Elena Basescu, careau plantat cot la cot câte un copac.

Și alți politicieni s-au făcut remarcați de-a lungul timpului ladatul cu lopata în lumina reflectoarelor. În primăvara lui 2009,presa a relatat cum, într-o localitate din județul Ialomița, maimulți politicieni de frunte – între care președintele CamereiDeputaților, Roberta Anastase, și mai mulți miniștri de la aceavreme, între care ministrul Agriculturii Ilie Sârbu, ministrulMediului, Nicolae Nemirschi, ministrul Educației, EcaterinaAndronescu și ministrul Tineretului și Sportului, Monica IacobRidzi – au participat de asemenea la o acțiune deșfășurată subaceeași siglă.

Ce spunstatisticile

Statisticile sunt seci: 15 milioane de copaci sunttăiați în fiecare an în pădurile României. Un calcul făcutde realizatorii emisiunii „România, te iubesc!”, difuzată de ProTV, arată că în România se taie pe oră două hectare depădure, ritm înregistrat în ultimii 20 de ani.

Doar 28% din suprafața României este împădurită, în timp cemedia europeană este de 35%. În Austria, de exemplu, 47% dinsuprafața țării este acoperită de păduri.

Statisticile spun că în România există 6,74 milioane hectare depădure, mai mult de jumătate sunt în proprietate privată. Fonduleste „în grija” a doar 250 de inspectori, adică un inspector la220.000 de hectare de pădure.

Împăduriri pe hârtie de2,36 miliarde euro până în 2035

Programul național de împădurire, afișat în noiembrie anultrecut pe website-ul Ministerului Mediului, are 23 de pagini șieste plin de cifre, despre ce se va face până în anul 2035.”Valoarea totală a lucrărilor de împădurire, până la încheiereastării de masiv, pentru suprafața de 422 mii ha se ridică la circa9.919.600 mii lei (adică 2,36 miliarde euro- n.red.)”, seprecizează în programul menționat.

„Creșterea suprafețelor ocupate cu pădure, cu suprafața de422.000 ha, presupune un efort financiar deosebit în perioada 2010- 2035 care se ridică la 3.519.600 mii lei, din care 1.117.200 miilei de la bugetul de stat și din Fondul de ameliorare a fonduluifunciar cu destinație silvică, 394.400 mii lei din fonduri externe- măsura 221 din PNDR și 2.008.000 mii lei din Fondul pentrumediu”, se arată în Programul național de împădurire.

La această sumă trebuie adăugate cheltuielile pentruîntreținerea plantațiilor pe o perioadă de 4-6 ani, până laînchiderea stării de masiv, care se ridică la cca 6.400.000 mii leipentru întreaga perioadă, în funcție de lucrările stabilite cuocazia controlului anual.

Pădurile, încifre

România avea în 1800 o suprafață de 8,5 mil. ha pădure, adică36% din teritoriu, suprafață care s-a redus continuu.

„Aceste reduceri s-au înregistrat, în principal, ca urmare areformei agrare din 1864 și a legii privind înființarea izlazurilorcomunale din anul 1920. Astfel, peste un milion de hectare depăduri au fost scoase din fondul forestier, mare parte din elefiind defrișate, în vederea transformării în pășuni”, sunăexplicațiile cuprinse în documentul oficial.

La nivel european, România ocupă locul 13 din punct de vedere alprocentului de împădurire, situându-se cu 5,1 procente sub mediaeuropeană de 32,4%. Din punct de vedere al suprafeței de pădureraportată la numărul de locuitori, România se situează pe locul 10la nivel european cu 0,30 ha/locuitor, primele locuri fiind ocupatede țările nordice Finlanda, Suedia și Norvegia.

La nivelul județelor procentul de împădurire variază în limitefoarte mari, de la 4% în județul Călărași până la 49,2% în județulSuceava.

Împădurirea terenurilor degradate

În perioada 1990 – 2009 s-au împădurit la nivel național, învederea extinderii suprafețelor de pădure, 30.586 ha terenuridegradate (cca 1.529 ha/an). În perioada 1990 – 2000 s-a împădurito suprafață de 5.250 ha terenuri degradate, proprietate publică astatului, preluate în administrare de Regia Națională a Pădurilor -Romsilva de la Agenția Domeniilor Statului.

Costurile cu împădurirea unui hectar variază între 8.000 și12.000 de lei. În 2011 urmează să fie împădurite 21.000 de hectare,cu un cost total de 168,8 milioane lei. În 2010, 2.000 ha erauprogramate să fie împădurite, cu un cost total de 16.000 lei.

Ce terenuri urmează săfie împădurite în acest an

• terenuri degradate preluate de RNP – Romsilva în administrarede la ADS și terenuri cumpărate
• terenuri degradate deținute de persoane fizice și consiliilocale
• terenuri agricole
• terenurilor agricole degradate deținute de asociații deproprietari, unități administrativ teritoriale, composesorate,unități de învățământ, unități de cult
• Înființarea perdelelor forestere de protecție

Planul național de combatere a tăierilor ilegale de arbori de pesite-ul Ministerului Mediului mai arată că suprafața pădurilorbrăcuite (rărite) prin tăieri ilegale este estimată la 95.077 ha.Oficial, suprafața de pădure tăiată ras prin tăieri ilegale esteevaluată la 32.524 ha.

Fonduri europene pentruîmpăduriri

De la 1 februarie 2011, a debutat prima sesiune de depunere aproiectelor pentru cei interesați de obținerea fondurilor europenepentru împădurirea terenurilor agricole. În acest an, Agenția dePlăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pune la dispozițiaromânilor 200 milioane de euro, bani nerambursabili. Măsura estedestinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturalidăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătățirii capacitățiide retenție a apei, creșterii calității aerului, producerii debiomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menținerea saucreșterea biodiversității.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
De necrezut ce salariu are o vânzătoare Zara România. Câți lei primește lunar
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de...
Durerile de gât nu sunt provocate doar de răceală. De ce te-ar putea durea gâtul
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Lovitură în despărțirea Anamaria Prodan – Laurențiu Reghecampf! Ce spune legea americană după care se...
Pedeapsa cu ÎNCHISOAREA pentru cei care falsifică certificatele covid! Anunţul tocmai a fost făcut
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
Pedeapsă grea primită de șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă....
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
O femeie a fost violată în tren. Pasagerii nu au intervenit
De necrezut ce salariu are o vânzătoare Zara România. Câți lei primește lunar
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum...
Noua LIMITĂ DE VITEZĂ pe autostrăzi și drumuri expres! Cu cât la oră se va...
Bianca Drăgușanu dă de pământ cu Claudia Pătrășcanu! Ce a putut să spună. Scandal monstru
CADRELE MEDICALE de la SPITALUL de BOLI INFECȚIOASE, MEMORIU în urma aflării veștii că vor...
„Squid Game” a ajuns și la Kim Jong-un. Este uluitor ce a cerut dictatorul
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit și ea de COVID...
A început cel mai mare jaf din istoria României! Catastrofa care va lovi crunt toată...
Adio, divorț! Anamaria Prodan șochează întreaga lume. Mesaj impresionant: „O să-l ajutăm pe Soarele nostru”
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021