• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

Coplata – cum și cât vei plăti „legal” la doctor. Lista de prețuri a Ministerului Sănătății

Dacă proiectul de lege care prevede introducerea coplății va trece de Parlament, pacienții vor plăti 5 lei când vor merge la medicul de familie, 10 la medicul specialist, 1 leu pentru o analiză de laborator și între 100 și 200 de lei pentru RMN

Ministerul Sănătății a terminat ieri proiectul de lege privindintroducerea coplății și l-a pus pe site pentru a fi dezbătutpublic. 600 de lei este suma maximă pe care un asigurat o va plătiîntr-un an și, odată ce a ajuns la această sumă, va fi scutit decoplată pentru restul serviciilor medicale de care are nevoie. Estesingura suma concretă pomenită în proiectul legislativ, care nuarată cum va funcționa exact sistemul coplății. „Aceste lucruri vorfi specificate în normele de aplicare a legii”, spune Oana Grigore,purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății. Reprezentanțiiministerului speră că prin intermediul coplății vor aduce în sistem700 de milioane de lei pe an, ceea ce înseamnă aproape 171 demilioane de euro, banii urmând să rămână la furnizorii de serviciimedicale și să fie folosiți pentru îmbunătățirea acestora și pentruinvestiții. Însă ministrul Sănătății susține că introducereacoplății nu va rezolva problemele financiare din sistemul sanitar:”Prin coplată aveam posibilitatea controlului efectuării sauneefectuării unui serviciu medical, în condițiile în care existăservicii medicale raportate, dar neefectuate”, declara, lasfârșitul lunii februarie, Attila Cseke. Dacă proiectul va fiaprobat de Parlament, noile prevederi ar putea intra în vigoareîncepând cu 1 iulie 2010.

• 5 lei vor plătipacienții care merg la medicul de familie, iar dacă o fac în afaraprogramului de lucru al acestuia, scot din buzunar 15, se arată încomunicatul de presă dat miercuri de minister, care dă o ideedespre cum ar putea arăta normele de aplicare a legii. Oconsultație la medicul specialist îi va costa pe români 10 lei și20 de lei vor da dacă au chemat Salvarea fără să aibă vreo urgențămajoră. Coplata pentru o radiografie va fi 5 lei, 1 leu va costafiecare analiză de laborator, 100, RMN fără substanță de contrastși 200 RMN cu substanță de contrast. O zi de spitalizare va fi 10lei, iar spitalizarea continuă 50 lei. Nașterea, în schimb, egratuită.

Lafel, chimioterapia tratamentul bolnavilor cronici înscriși înprogramele naționale de sănătate, urgențele chirurgicale șiurgențele medicale. „La stabilirea prețurilor pentru tichetele desănătate au fost luate în considerare valori din țări care au avutun parcurs similar României și care au introdus mecanismesuplimentare de plată a serviciilor medicale, ca de exempluEstonia, Croația”, spun reprezentanții ministerului.

• În spitale și pe lângăcabinetele medicilor de familie vor funcționa casierii, undepacienții vor ajunge după consultații pentru a achita coplata. Vorprimi un tichet moderator pe care sunt trecute suma plătită șiCNP-ul bolnavului. „În momentul în care pacientul a plătit, după oserie de servicii, suma maximă de 600 de lei, se duce la CasaNațională de Asigurări de Sănătate și primește o adeverință. Dupăaceea, pacientul nu va mai achita coplata”, spune Oana Grigore.

• Din estimărileMinisterului Sănătății, aproape 9,5 milioane de români vor fiscutiți de la plata tichetelor pentru sănătate. Între alții nu vorplăti copiii, elevii, studenții, persoanele fără venituri, cei carebeneficiază de ajutor de șomaj și pensionarii cu o pensie mai micăde 700 de lei. Cam prea jos a fixat ministerul pragul pensieimaxime, crede președintele Colegiului Medicilor, VasileAstărăstoae. „O să examinăm proiectul de lege și o să formulăm unpunct de vedere pe această temă în zilele următoare, oricum, acumeste în dezbatere și vom avea timp să schimbăm ceva. Pragul maximpentru pensii mi se pare pus însă mult prea jos, mai ales că acumeste criză”, este de părere președintele Colegiului Medicilor.

• Ministerul Sănătățiivrea să îi implice și pe asiguratorii privați în acest sistem.”Asiguratorul poate să vină la om și să spună: «Dacă tu îmi dai doilei pe lună, eu îți achit contravaloarea coplății, în cazul în careai nevoie de servicii medicale»”. Angajatorii pot plăti coplatapentru angajații lor, iar efortul lor financiar poate fi dedusfiscal”, spune Oana Grigore. Asiguratorii spun însă că nu știunimic despre această inițiativă a Ministerului Sănătății. Sumeleplătite de asigurat reprezentând coplata sunt asimilate primelor deasigurare de sănătate și sunt deductibile.

FRANȚA:

• 20% coasigurare pentruservicii spitalicești, plus 16 euro pe zi (12 euro la psihiatrie)până la un plafon maxim de 30 de zile de spitalizare

• 30% coasigurare pentruserviciile ambulatorii, plus 1 euro pe consultație, limitate la unplafon de 50 euro pe an

• coplata de 18 europentru proceduri ce costă peste 91 euro

• 35% coasigurare pentrumedica-mente prescrise

• 30% coasigurare pentruservicii dentare

• 35% coasigurare pentrutransport medical, ochelari de vedere, proteze

• 40% coasigurare pentruserviciile de laborator

• costurile condițiilorhoteliere deo-sebite în spital (cameră single)

• plata suplimentară amedicilor ce au dreptul să perceapă tarife peste cele decontate decasele de asigurări

• plata diferenței întretariful cu ama-nuntul și cel decontat de sistemul de asigurăripentru protezele dentare, dispozitive medicale, ochelari de vedere,medicamente cu preț de re-ferință

GERMANIA:

• 10 euro/consultație înambulatoriu, per trimestru sau pentru consultațiile consecutivefără trimitere

• 10 euro/ziua despitalizare, până la un nivel maxim de 28 zile pe an

• 10 euro/ziua despitalizare pentru serviciile de recuperare-reabilitare

• 10% coasigurare pentruîngrijiri ce nu sunt furnizate de medic, oche-lari de vedere,proteze, transport medical

• între 5 și 10euro/cutie la medicamente

• tratamente dentare(aproximativ 50-65% din preț)

CEHIA:(introduse din 2008)

• 2 euro per consultațieîn ambula-toriu

• 2 euro pe zi despitalizare

• 2 euro pentruserviciile de urgență

CROAȚIA:(introduse din 2005)

• 1,5 euro perconsultație în ambula-toriu, se plătesc maxim 3 contribuțiepersonală pe lună

• 7,5 euro pe episodulde spitalizare

ESTONIA:(introduse din 2002)

• 3 euro per consultațieîn ambulatoriu

• 1,5 euro pe zi despitalizare – limitat la 10 zile

BULGARIA:

• taxă fixă de 1% dinsalariul mi-nim pe economie pentru consultații în ambulatoriu

• taxă fixă de 2% dinsalariul minim pe economie pentru ziua de spi-talizare, pentrumaximum 10 zile

Inchide