Deputatul PDL Eugen Bădălan și alți foști șefi ai Armatei, condamnați pentru abuz în serviciu. Ei au de plătit 1 MILION DE EURO despăgubiri UPDATE

Deputatul PDL Eugen Bădălan și alți foști șefi ai Armatei, condamnați pentru abuz în serviciu. Ei au de plătit 1 MILION DE EURO despăgubiri UPDATE
Publicat: 23/04/2012, 19:34
Actualizat: 24/04/2012, 11:35

UPDATE 19.00 Vicepreședintele PDL Sever Voinescu a declarat că în PDL dispozițiile Codului Etic și ale Statutului „se aplică automat”, ceea ce înseamnă că deputatul PDL Eugen Bădălan va fi suspendat din partid.

„Îmi pare rău să aud această veste”, a spus Voinescu, întrebat care va fi statutul în partid al deputatului PDL Eugen Bădălan, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

„Dispozițiile Codului Etic și ale Statutului se aplică automat”, a menționat Sever Voinescu, fără alt comentariu.

Potrivit Codului Etic al PDL, „faptele constatate prin hotărâri ale instanțelor, prevăzute la art. 2 alin. 4(1) și 4(7) din Cod, duc la pierderea automată a calității de membru al Partidului Democrat Liberal”.

Alineatul 4(1) se referă la „condamnarea penală, indiferent de modul de executare, pentru infracțiune săvârșită cu intenție în România sau în orice altă țară democratică”.

UPDATE Pentru cei șase ofițeri, instanța supremă a stabilit un termen de încercare de nouă ani.

Instanța supremă a decis, totodată, pe latură civilă, ca cei șase să plătească în total peste patru milioane de lei (aproape 1 milion de euro), din care: Mihail Popescu, Toader Mandea, Eugen Calcan și Simion Lincă – 1.773.882,11 lei; Popescu, Mandea și Calcan – 176.475 de lei; Neculae Oțelea, Bădălan, Mandea și Lincă – 2.637.930 de lei; Bădălan, Calcan, Mandea și Lincă – 33.037,38 de lei.

Instanța supremă a menținut sechestrele asiguratorii puse de procurorii anticorupție pe bunurile mobile și imobile ale inculpaților din dosar și i-a mai obligat pe aceștia la plata a câte 12.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, caz în care dosarul va ajunge la un complet de cinci judecători de la instanța supremă.


Generalii Eugen Bădălan, Mihail Popescu, Neculae Oțelea, coloneii Toader Mandea și Eugen Calcan, precum și Simion Lincă, fost șef al Biroului Juridic al Statului Major al Forțelor Terestre, au fost condamnați la câte patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Bădălan, actual deputat PDL și fost șef al Statului Major al Forțelor Terestre în perioada 2000-2004, Popescu, fost șef al SMFT între 1997-2000, și ceilalți inculpați au fost acuzați de procurorii anticorupție că u prejudiciat Armata cu peste 1,2 milioane de euro, prin contracte păguboase.

În 2000, cu acordul lor s-a încheiat un contract cu SC Tofan Steel, în baza căruia a fost dată la schimb tehnică militară scoasă din funcțiune pentru anvelope, în valoare de aproape 320.000 de dolari. „Au subevaluat prețurile la deșeurile metalice care ar fi rezultat din dezmembrarea tehnicii militare și au acceptat prețuri supraevaluate la anvelope. Practic, cei în cauză au acceptat prețurile impuse de SC Tofan Steel SRL, în defavoarea unității militare”, notează DNA.

Deși la încheierea contractului erau scoase din funcțiune numai 1.508 mijloace fixe, s-au prevăzut a fi predate 2.874 astfel de mijloace (autovehicule, transportoare blindate, tractoare artilerie și altele). Mai mult, s-a prevăzut predarea a 5.000 tone deșeu fier vechi, nouă tone alamă și 5 tone cauciuc, care nu erau aprobate la schimb, prin ordin al ministrului, mai scriau procurorii anticorupție în decembrie 2007, când i-au trimis în judecată pe cei șase ofițeri.

„Comparând valoarea anvelopelor predate cu sumele obținute de SC Tofan Steel SRL de la unitățile de profil unde au predat tehnica nedezmembrată și deșeurile, rezultă un beneficiu de peste 20 miliarde lei vechi. Practic, în ultimii trei ani de derulare a contractului (2001-2004) rolul SC Tofan Steel SRL a fost de simplu intermediar între armată și societățile de preluare a materialelor refolosibile, încasând practic diferența de preț”, mai arată DNA.

În schimb, Tofan Steel a sponsorizat mai multe unități militare 125 milioane lei vechi.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Loredana Groza, luată cu ambulanța la puțin timp după ce a cântat la nunta Simonei...
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
“Prințișorul Craiovei”, ATACAT brutal de cei care îi sunt alături: “Un maimuțoi cu aere de...
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Horoscopul pe care e invidios și Voropchievici! Cine e cea mai norocoasă zodie a zilei
Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Cum e să te îmbolnăvești de COVID în țara în care virusul nu există oficial....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Un președinte vrea să schimbe harta Europei! Cum și-a amenințat vecinii: 'Teritoriile acelea sunt ale...
Țara unde trăiesc cei mai înalți oameni din lume. De ce ar putea să scadă...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Vestea ȘOC a momentului. Doliu în lumea muzicii ușoare românești: A MURIT
Cutremur total în Europa! Apare o super armată europeană
E DESCOPERIREA momentului! O plantă din care se face vin are eficiență maximă anti-coronavirus
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane şi îşi vinde...