Nu vor să fie VECINI CU ROMII: trei persoane încătușate la Tg. Mureș pentru că au împiedicat amenajarea unei tabere de romi

Nu vor să fie VECINI CU ROMII: trei persoane încătușate la Tg. Mureș pentru că au împiedicat amenajarea unei tabere de romi
Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 03/12/2012, 22:21

Terenul din Târgu Mureș pe care urmează să fie mutați câțiva romi nu a putut fi amenajat nici vineri, întrucât circa 15 persoane s-au opus încercării de transferare a acestora, trei dintre opozanți fiind încătușați, iar APDO acuză violențe din partea Poliției, cerând demiterea șefului instituției.

Șeful Poliției Locale din Târgu Mureș, Valentin Bretfelean, a declarat că inspectori din Primărie și reprezentanții unei firme de construcții, care urmează să amenajeze terenul în vederea mutării a zeci de romi de pe strada Băneasa în zona străzii Dealului, au mers, vineri, la fața locului însoțiți de polițiștii locali, cei din urmă fiind atacați de localnici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Noi, ca Poliție Locală, conform Legii 155/2010, suntem obligați să însoțim și protejăm inspectorii Primăriei. Cei din zonă au aflat că venim și s-au opus intenției de amenajare a terenului. Erau 15 turbulenți care blocau cu propriul corp intrarea pe proprietatea Primăriei, unde urmează să se amplaseze containerele pentru mutarea provizorie a romilor din zona Băneasa, au format practic o baricadă umană. Între timp, urcau camioane înalte, așa că i-am somat să părăsească zona și să protesteze în scris, legal. Ei însă au început să se țină de polițiști, prin aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj. Pe trei dintre ei, mai recalcitranți, i-am încătușat, pe restul i-am îndepărtat”, a spus Bretfelean.

El a adăugat că cele trei persoane au fost ulterior eliberate.

„Pentru a detensiona situația, am dat dispoziție să ne retragem, oamenii să fie descătușați, noi nu vrem să fim în situație de conflict cu cetățenii. Nimeni nu a fost reținut, am părăsit zona, n-am lovit pe nimeni, n-am folosit spray lacrimogen, bastoane, pumni. În timpul încătușării, unele dintre aceste persoane au căzut și le-am încătușat jos. Urmează să acționăm în funcție de dispozițiile pe care le vom primi. Inspectorii Primăriei n-au intrat în contact cu ei, nu de ei ține eliberarea accesului la șantier, acesta era atributul nostru”, a afirmat Bretfelean.

Pe de altă parte, APDO Lider a făcut publică, vineri, o sesizare adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Mureș, referitoare la „actele de violență la care s-au dedat reprezentanții Poliției Locale din Târgu Mureș împotriva cetățenilor din străzile Dealului și Sudului”, afirmând că „există mai multe persoane care dețin, în acest moment, acte medico-legale care dovedesc violențele la care au fost supuse de către reprezentanții acestei instituții publice”.

„Considerăm că reprezentanții Poliției Locale se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor cu violență, prevăzute de legea penală, împotriva persoanelor care, în dimineața zilei de vineri, au înțeles, ca în mod pașnic, să își protejeze drepturile recunoscute de lege, împotriva unei decizii abuzive a Primăriei Târgu Mureș, de a înființa o colonie în imediata vecinătate a proprietăților acestora. În acest moment putem vorbi din partea autorităților locale de utilizarea unor mijloace represive”, se arată în sesizarea APDO Lider.

Potrivit APDO Lider, reprezentanții Poliției Locale „s-au purtat nu ca reprezentanți ai autorității publice, ci ca un grup infracțional, săvârșind fapte cu violență, prevăzute si sancționate de legea penală, din cauza modului și mijloacelor de intervenție, precum și a efectelor pe care intervenția acestora le-au produs”.

APDO Lider cere Parchetului de pe langă Curtea de Apel Mureș să dispună elucidarea condițiilor în care reprezentanții Poliției Locale au intervenit „violent” împotriva cetățenilor de pe străzile Dealului și Sudului din Târgu Mureș, „stabilind și pedepsind persoanele care se fac vinovate de actele de violență îndreptate împotriva cetățenilor”.

„De asemenea, solicităm public să se clarifice și să fie cercetate persoanele din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș care au dat ordinul de intervenție violentă împotriva cetățenilor. Față de violențele la care s-au dedat reprezentanții Poliției Locale în dimineața zilei de vineri considerăm că se impune, în primul rând, demiterea, de îndată, a șefului Poliției Locale din Târgu Mureș și punerea acestuia la dispoziția organelor judiciare”, arată reprezentanții APDO Lider, potrivit cărora „asemenea acte de violență îndreptate împotriva populației, precum cele din dimineața zilei de 23 septembrie, reprezintă un precedent extrem de periculos care trebuie imediat sancționat”.

Astfel, nici vineri nu a început amenajarea terenului pe care urmează să fie transferați romii, buldozerele fiind nevoite să se întoarcă.

Joi, aproximativ 80 de persoane din Târgu Mureș s-au opus încercării de mutare pe strada lor a câtorva zeci de romi din zona Băneasa, buldozerul care urma să niveleze terenul pentru amplasarea containerelor în care ar urma să locuiască romii fiind nevoit să se întoarcă.

Șeful Poliției Locale, Valentin Bretfelean, declara că municipalitatea a decis ridicarea containerelor de pe strada Băneasa în care locuiesc romii respectivi, întrucât în zonă urmează să înceapă lucrările de construcție a unor blocuri ANL, și mutarea lor pe proprietăți ale municipalității, de pe străzile Dealului și Sudului.

Ela Giurgea, [email protected]

Niște cetățeni din Târgu Mureș nu vor să aibă vecini țigani. Ce le-ați spune dacă ați fi primarul orașului? Răspunsul pe FACEBOOK GÂNDUL

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Moment tulburător! Laurențiu Reghecampf jr. a început să plângă când Anamaria Prodan vorbea de divorțul...
Unde e mai ieftin la Lidl, în România sau Ungaria? Descoperirea incredibilă făcută de vecinii...
România, descrisă de presa internaţională ca un cimitir al Europei: un mort la fiecare 5...
Care este motivul pentru care mașinile folosesc un sistem electric de 12 volți?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Cum a avut loc accidentul în care Alec Baldwin a ucis-o pe Halyna Hutchins. Relatarea...
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
O româncă a rămas fără banii din cont într-o singură zi. Avea 40.000 de euro,...
Șoc pentru consumatorii de energie și gaz din România: s-au îngrozit când au primit acest...
Accesul în MAGAZINELE NEALIMENTARE permis doar PERSOANELOR VACCINATE
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Noile restricţii care se aplică de luni, 25 octombrie 2021, au fost anunţate. Ce nu...
Doliu imens în PSD! S-a stins la spital. Veste tragică pe scena politică
Sute de mii de români vor fi în PERICOL în următoarele săptămâni. SCHIMĂRI MAJORE
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021