• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

PROTESTE BUCUREȘTI. Patru jandarmi sunt cercetați penal în urma violențelor din București

PROTESTE BUCUREȘTI. Patru jandarmi sunt cercetați penal în urma violențelor din București
Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București precum și pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-au înregistrat câte două plângeri penale împotriva jandarmilor care au asigurat ordinea la manifestările de stradă, din perioada 15-19 ianuarie

UPDATE Simpla înregistrare a unei reclamații de natură penală la Parchet nu incriminează modul de acțiune sau de intervenție al Jandarmeriei, în acest caz procurorii fiind cei care trebuie să dispună soluția legală, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

„Nu trebuie pus semnul egal între înregistrarea la Parchet a unei reclamații penale, care constituie un demers civic al oricărui cetățean ce se simte lezat, și vinovăția sau nevinovăția acțiunii sau a modului de intervenție a Jandarmeriei. Măsurile în astfel de cazuri sunt dispuse de către procuror, cel care dă soluția legală. Deocamdată este doar înregistrarea unei plângeri penale și urmează cercetări”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI).


Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București precum și pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-au înregistrat câte două plângeri penale împotriva jandarmilor care au asigurat ordinea și liniștea publică în timpul desfășurării manifestărilor de stradă, din perioada 15-19 ianuarie.

Alte 32 de persoane civile sunt cercetate sau urmărite penal.

Într-unul din dosare se fac cercetări față de o persoană pentru ofensă adusă unor însemne, după ce a dat foc la un steag în fața Spitalului Colțea.

„În continuarea cercetărilor din cauzele având ca obiect evenimentele cunoscute opiniei publice sub numele de «acțiuni violente în cadrul manifestărilor de stradă din perioada 15-19 ianuarie 2012»”, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat o situație a dosarelor înregistrate.

Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au fost constituite 12 dosare în care se fac cercetări sub aspectul infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, distrugere și ultraj.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, respectiv, distrugere privind incidentele din în 16 ianuarie 2012, ora 21.30, în zona Calea Victoriei din București față de Karol Dieter Vasile. „S-a reținut că inculpatul ar fi fost alături de alte cinci persoane în zona Calea Victoriei din București, ar fi provocat scandal și, de asemenea, ar fi dat cu picioarele într-un autoturism căruia i-ar fi distrus oglinda și aripa. Acesta a fost reținut de către organele de poliție pentru 24 de ore, fiind prezentat la data de 17 ianuarie 2012, procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București care au dispus față de Karol Dieter Vasile măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea și continuarea cercetărilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei”, explică Ministerul Public.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București au fost înregistrate un număr de șapte cauze, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București au solicitat judecătorilor, în 17 ianuarie 2012, arestarea preventivă a unui inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru 25 de zile. Din primele cercetări a rezultat faptul că, în contextul creat de incidentele petrecute în data de 15 ianuarie 2012, inculpatul a participat la sustragerea mai multor telefoane mobile expuse spre vânzare într-un punct de lucru al unei societăți de telefonie mobilă, prin distrugerea geamurilor și altor bunuri din interior.

În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de 18 inauarie 2012, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a altor doi inculpați, cererea procurorilor fiind respinsă de către magistrații Judecătoriei Sector 3. Procurorii au exercitat calea de atac a recursului.

Cei doi inculpați sunt acuzați că, în contextul creat de incidentele petrecute în data de 15 ianuarie 2012, au participat la sustragerea mai multor telefoane mobile expuse spre vânzare într-un punct de lucru al unei societăți de telefonie mobilă, prin distrugerea geamurilor si altor bunuri din interior.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București efectuează cercetări într-o cauză penală față de inculpatul Mihai Căpățână, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiuni, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

Reamintim că, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului Mihai Căpățână, reținându-se în sarcina acestuia că, a participat alături de alte persoane ,în data de 15 ianuarie 2012, la incendierea unor bunuri aparținând domeniului public, din zona intersecției străzilor Cantemir cu Mărășești din Municipiul București.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetari în legătură cu incidentul ce a avut loc în timpul manifestărilor de protest din data de 19 ianuarie 2012, privind folosirea fără drept de arme albe. Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei.

De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat de la mai multe parchete de sector de pe raza Municipiului București, șapte dosare penale privind infracțiuni săvârșite în noaptea de 15/16 ianuarie 2012, cu prilejul manifestațiilor desfășurate în zona Pieței Universității și în zone din imediata apropiere.

„Cauzele vizează săvârșirea unor infracțiuni de port fără drept de arme albe, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, distrugere, constând în aceea că grupuri de câteva zeci de persoane proferau cuvinte și expresii jignitoare la adresa forțelor de ordine, rupeau gardurile din metal ce separau benzile de circulație, aruncau cu pietre, sticle, obiecte contondente asupra persoanelor aflate în zonă (atât asupra celor care se aflau la manifestație cât și asupra celor care făceau parte din rândul forțelor de ordine)”, spune sursa citată.

De asemenea, într-una din aceste cauze, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, față de o persoană face cercetări sub aspectul infracțiunii privind ofensa adusă unor însemne, „deoarece a manifestat dispreț prin acțiunea ce a produs degradarea unui steag arborat pe o instituție publică din zona Spitalului Colțea”.

Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, precum și pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-au înregistrat câte două plângeri împotriva jandarmilor care au asigurat ordinea și liniștea publică în timpul desfășurării manifestărilor de stradă.

De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești efectuează cercetări față de un învinuit minor O.A. (în vârstă de 17 ani), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost reținut de către procurori pentru 24 ore și a fost prezentat instanței de judecată în cursul zilei de 17 ianuarie 2012, cu propunere de arestare preventivă.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, în seara de 16 ianuarie 2012, în jurul orei 20.00, aflându-se în zona centrală a Municipiului Pitești, într-un grup mai mare de protestatari, învinuitul a aruncat cu o piatră în aranjamentele ornamentale din zonă și a spart geamul clădirii Casei Sindicatelor. Ulterior, în aceleași împrejurări, în timp ce se afla în zona Oficiului Poștal Central din aceeași localitate, a lovit cu pumnul în zona feței, un jandarm care se afla în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i acestuia leziuni corporale ce necesită 15 zile îngrijiri medicale (fractură de piramidă nazală cu deplasare).

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzelor și a identificării celor implicați, iar pe măsura derulării acestora, vom informa opinia publică.

Inchide