Bucureşti sau Budapesta?
Vocalistul trupei Metallica, prin 2010, la unul dintre concertele susţinute în România, a strigat mândru „Bună seara, Budapesta!”, pregătind o seară incendiară pentru publicul care, imediat, a ținut să-l corecteze, spunând că se află la București, nu în Ungaria vecină, cu care atât de des suntem confundați. Public care, apoi, iertător, a mers mai departe, cu valul muzical care îi ducea pe toți acolo unde toate sunt așa cum trebuie să fie.
Michael Jackson, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, a făcut aceeași greșeală, pe care puțini și-o aduc aminte și care, cu siguranță, pentru puțini a contat. A salutat, entuziast, Budapesta, aflându-se în Bucureștii noștri dragi, care încearcă de fiecare data să-i primească bine pe aceia care au artă de lăsat în urmă și, mai ales, care au lumină de aruncat în față. Acum, ne e dor de Michael Jackson și de ceea ce ar mai putea greși, aducând pe marile scene ale lumii adevăruri pe acorduri potrivite, în momentul care, abia târziu, se dovedește a fi potrivit.
O australiancă a făcut pe dos: a vrut să plece la Budapesta, în vacanță, dar a greșit biletul de avion și a ajuns la București. Inițial speriați că au greșit destinația, australianca și partenerul ei au ajuns în capitala României și au încercat să se bucure de eroare, descoperind un loc pe care nici măcar nu îl aveau pe lista de dorințe. Și au ajuns la concluzia că, deși altul era planul, la București e chiar mai frumos decât la Budapesta. Depinde ce cauți, au răspuns specialiștii în domeniul călătoriilor, care știu din surse sigure că și în capitala vecinilor noștri sunt atâtea de văzut și de admirat.
Dar ce voiam să spun? Ah, da! Că de la Sibiu, din România, dacă pleci spre București, faci 279 (două sute șaptezeci și nouă) de kilometri în cinci ore. Și, dacă pleci spre Budapesta, faci 559 (cinci sute șaptezeci și nouă) de kilometri în cinci ore și jumătate. Pentru că spre Ungaria sunt autostrăzi, pentru că există comunicare rutieră coerentă.
Mi-a spus asta, zilele trecute, cineva care locuiește chiar acolo, în Sibiu: că mai degrabă pleacă în Ungaria, dacă vrea să ajungă într-o capitală europeană, decât să vină la București, unde nici nu sunt descurcat lucrurile și unde se ajunge tot mai greu. Cum e posibil, la treizeci de ani de la Revoluție, la mai bine de treizeci de ani de la Revoluție, să se ajungă tot mai greu, și nu tot mai ușor, dintr-un loc în altul?
Ai cui suntem? Ai cui mai suntem? O să greșim și noi, mâine, poimâine, aflându-ne în vreo vacanță în Apuseni, numele propriei țări, numele propriei capitale, propriul nostru nume de familie, propria noastră identitate.
Și nu o să mai aibă cine să ne corecteze, pentru că țara va fi pustie, pentru că granițele nu ne vor mai ține în loc, pentru că vom naște copii care nu vor mai vorbi limba română. Și care vor fi străini de tot ceea ce în trecut conta. De tot ceea ce, de fapt, în sângele nostru, la o analiză amănunțită, încă mai contează. Dumnezeu cu mila! Și noi – fie la Budapesta, fie la București.
Citește și:
Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?