Săptămâna altfel, săptămâna la fel

Aud în jurul meu că prin unele școli începe sau se fac pregătiri pentru „Săptămâna altfel”. Inventată de ministere și oameni pentru a aduce în fața copiilor și altceva în afara tradiționalului sistem de educație, această săptămână altfel s-a transformat, ușor-ușor, într-un prilej pentru unele școli fie de a ține copiii degeaba în clase, fie de a apela, cu timiditate, la sprijinul părinților pentru niște fonduri care să permită orice fel de activitate.

Pentru că, din câte știm, nu se poate face nimic fără a plăti taxe. Nici la teatru nu se merge gratuit, nici în excursii pe lângă marile orașe nu se poate ajunge în zbor. Oameni care să vină să povestească despre artă, meserii și sporturi celor mici se găsesc rar, iar cuvintele nu sunt totdeauna de ajuns, când în clasă sunt micuți de șase, șapte ani, care trebuie atrași în povești cu mai mult decât cu un discurs coerent.

INEDIT Studiu. Căsătoria poate preveni cancerul? La ce tipuri al teribilei maladii ar putea fi de folos pirostriile

07:00

IMPRESIONANT Singurul oraș din România construit pe verticală. Acest oraș-fantomă deține un record european ascuns

06:50

Așadar, ce fac copiii noștri în săptămâna altfel? Fie o transformă într-o săptămână la fel, pe care dascălii cu ceva mai multă imaginație o îmbracă în straie strălucitoare, pentru ca nimeni să nu se sesizeze, fie se caută soluții pentru un plictis cât mai mic în curtea școlii în care oricum cei mici au prea puțin timp să se joace. Pentru că, deși orele s-au scurtat pentru o parte dintre copii, pentru aceia mai mici, despre care se spune că au dificultate mai mare de a se concentra la ore, pauzele au rămas la fel de scurte ca pe vremea mea: zece minute.

Din surse sigure, am aflat și că învățătorii și profesorii nu au voie să ceară bani părinților pentru a organiza această „săptămână altfel”. Dar nici nu primesc vreun ban de la stat pentru a pune la cale activități. Atunci? Oare care ar fi soluția?

Ce poate fi făcut fără bani, fără autocare, fără idei, într-o țară în care fiecare dă din coate pentru un câștig material cât de mic, într-o țară care se sufocă într-o gaură bugetară de care până și ministrul finanțelor se plânge, lăcrimând doar din colțul ochiului și așteptând milă de la poporul care chiar moare de foame.

Când, pe vremea lui Adrian Năstase, se introducea în școli programul „cornul și laptele”, țipau pe toate canalele de comunicare că nu e bine, că un corn cu zahăr în el și o porție mică de lapte nu reprezintă o mâncare sănătoasă pentru copii, că nu ajută cu nimic să le împartă guvernanții așa ceva la școală și că, oricum, nu o să poată dura mult un astfel de program.

Dar au existat câteva generații bune care fie au câștigat un mic-dejun la școală, fie au dus acasă, la trei, patru, cinci frați, câte un corn și o cutie de lapte, păstrate de dimineață până după miezul zilei.

Și, din câte spun știrile, programul „cornul și laptele” continuă să hrănească, cu mai mult sau mai puțin, mai divers sau mai puțin divers, elevi și preșcolari din toată România.

Așadar, revenind la Săptămâna Altfel, pentru ce ați mai inventat-o, domnilor, dacă nu faceți nimic pentru copiii care ar trebui să se bucure de câteva zile între colegi, petrecute chiar altfel? Și, pe deasupra, ați mai venit și cu Săptămâna Verde, pentru care pariez că nu se dau bani prin școli pentru organizare de evenimente și pentru care sigur nu se face niciun efort, de sus în jos.

Să facă învățătorii ce or putea, să facă profesorii ce or vrea, să plătească pe furiș părinții, dacă au de unde, sau să atragă școlile (nu știu cum!) fonduri, surse de finanțare. Că la minister nu se ocupă nimeni de astfel de fleacuri. Contăm puțin, contăm tot mai puțin. Suntem mărunțiș, cu copiii noștri cu tot.

Citește și:

Și, totuși, de unde prețurile astea?

Reflex de civilizație

Cazul Halep, cazul România

Flori pentru doamna învățătoare

Gara refugiaților, țara nimănui

Despre literatura română și autorii ei