Ion Cristoiu: Protestul din Piața Victoriei, organizat de Ilie Bolojan, a fost doar împotriva PSD. AUR a fost menajat!
„În pastila de ieri dimineață, mă întrebam dacă la demonstrația anunțată în Piața Victoriei vor veni Merz, Macron și Tusk”, își începe publicistul Ion Cristoiu „pastila” zilnică.
Scriitorul continuă:
„Era o întrebare legitimă, deoarece întreaga campanie pro-Bolojan din ultima vreme are ca obiectiv sau ca lozincă: „să apărăm democrația”, „drumul pro-european al României”, de moțiunea de cenzură, deoarece este opera fasciștilor, anti-europenilor și anti-democraților.
Fiind vorba de chemări alarmante sub semnul patriei în primejdie, am spus că, în aceste condiții, ar trebui să participe Salvatorul României și cele trei personalități europene, deoarece ele au fost prezente la un miting electoral în favoarea partidiului Maiei Sandu din Republica Moldova. Motivul participării celor trei, alături de Maia Sandu, a fost salvarea Republicii Moldova din ghearele Rusiei, din ghearele fasciștilor, extremiștilor și, evident, salvarea democrației.
Dacă același pericol amenință țărișoara noastră, normal era, în presupunerile mele, că vor veni și cei trei. Și am bănuit că, la fel ca Vance, Tusk, el e mai slugă, o suna la telefon, în direct pe Ursula, care se adresa de pe scenă mulțimii, în direct, cum a făcut Trump, după ce a fost sunat de Vance.
Însă, Realitatea Plus a titrat: „Cristoiu, val de ironii”. Eu nu eram deloc ironic, eu sunt serios și logic. Adică, dacă întreaga atmosferă din aceste zile este să salvăm patria, sigur, a mai fost o dată, când trebuia să o votăm pe Lasconi, apoi când a trebuit să îl votăm pe Nicușor Dan, iar acum este a treia oară în nici doi ani când patria este în pericol și trebuie să o salvăm. Și am urmărit așa-zisa demonstrație din Piața Victoriei, toată lumea a remarcat micile proporții, improvziată și cam fără suflu. Era o demonstație în care mulți dintre ei nici nu știau de ce sunt acolo. Pensionare vesele, în frunte cu Ana Blandiana, care s-a adresat și presei. Ele erau foarte vesele pentru faptul că erau prezente în Piața Victoriei. Nu au venit cei trei, dar mult mai grav, mai interesant a fost că nu a venit niciuna dintre vedetele care până acum s-au pronunțat pro-Bolojan și care au zis că trebuie să salvăm patria, păstrându-l pe Bolojan la putere. Nu a venit nici Cristian Tudor Popescu, nici Tudor Chirilă, nici Oana Pellea, nici Andrei Caramitru, nici Papahagi, nimeni. Dar eu am fost atent la lozinci: „Bolojan”, „PSD- Ciuma Roșie”. M-am uitat că niciuna din lozincile făcute de participanții, care, clar, erau plătiți de PNL-iștii lui Bolojan sau aduși de Ciucu de la Primărie, niciunul nu a fost pentru salvarea democrației. A fost o demonstrație organizată de Ilie Bolojan și gașca și avut grijă să fie atacat doar PSD, și nu AUR, că, până la urmă, AUR este partidul numărul 1 în depunerea și votarea moțiunii de cenzură. De ce? Păi sau gândit că, la o adică, poate să facă o alianță post-moțiune de cenzură cu AUR”, a declarat publicistul Ion Cristoiu.